Economie
Cum “susţine” statul investitorii străini
<p /><img src="documente/stories/08_august/29_ziua/08-radu%20ionescu.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />În România, investiţiile sunt sprijinite doar verbal, nu şi normativ. Principalul motiv care alungă potenţialii investitori este tot birocraţia şi timpul îndelungat de aşteptare.
Una dintre temele care ţine capul de afiş în discuţiile despre soluţiile pe care guvernanţii vor să le implementeze pentru a depăşi situaţia financiară dificilă în care se află România şi totodată pentru a relansa economia este atragerea de investiţii. Şi cum la noi una se vorbeşte şi alta se face, reglementările normative introduse îngreunează accesul investitorilor.
Astfel, ordinul Ministerului Finanţelor Publice 1984/2011 prevede condiţionări ce vor pune probleme investitorilor străini care doresc să înceapă o afacere în România, condiţionări care nu se regăsesc în Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale sau în Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului.
În ce constă “ajutorul”?
Ordinul condiţionează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile. Dacă firmele nu se înregistrază în scopuri de TVA, taxa este nedeductibilă pentru achiziţiile făcute după data înregistrării la Registrul Comerţului.
Înregistrarea se face în funcţie de anumite criterii eliminatorii şi de o grilă de evaluare în baza căreia se acordă un punctaj. Pentru fiecare dintre criterii se acordă între 0 şi 10 puncte, iar punctajul total minim necesar pentru înregistrarea în scopuri de TVA este de 45 de puncte.
Criteriile care fac dificilă înregistrarea sunt criteriul 1 − titlul asupra sediului social şi asupra sediilor secundare, dacă există, respectiv criteriul 6 − naţionalitatea administratorilor.
Pentru stabilirea sediului social la sediul profesional al avocatului la criteriul 1 se acorda 0 puncte. Nu stau mai bine nici societăţile comerciale care încheie contracte de închiriere pentru sediul social – chiar în cazul unui contract de închiriere pe o perioada mai mare de un an, punctajul acordat la criteriul 1 este de 3 puncte, iar daca durata contractului de închiriere sau comodat este mai mică de un an, se acordă 1 punct. Ministerul acordă la acest criteriu 10 puncte doar daca sediul social este proprietatea societăţii comerciale sau este utilizat în cadrul unui contract de leasing financiar.
La criteriul 6, în cazul în care societatea are administratori non-UE care nu deţin viza de lungă şedere în România, se acordă punctaj zero.
Prin urmare, o societate proaspăt înfiinţată, neînregistrată încă în scopuri de TVA, ar trebui să cumpere un imobil sau să încheie un contract de leasing financiar pentru acesta.
“Motivul pentru care aceste probleme de ordin practic n-au ieşit încă la iveală ţine de lipsa unei efervescenţe antreprenoriale în România în această perioadă. Ceea ce este extrem de grav, însă, cel puţin din perspectiva unui avocat, este ca acest ordin lasă fără obiect activitatea de înregistrare a sediului social al societăţii comerciale la sediul profesional al avocatului, atunci când administratorii societăţii sunt cetăţeni non-UE”, a declarat Radu Ionescu, managing partner al firmei de avocatură Ionescu | Sava, citat de site-ul avocatnet.ro
Timpul costă Statul bani
Alt motiv care alungă potenţialii investitori este tot birocraţia şi timpul îndelungat de aşteptare. “Problema principală constă, în opinia mea, în perioada necesară unui întreprinzator, chiar român sau cetăţean UE, pentru a demara efectiv operaţiuni comerciale, în special în cazul în care vorbim de operaţiuni intracomunitare. Da, legea permite înfiinţarea unei societăţi comerciale în trei zile, dar dacă pentru folosirea efectivă a acesteia ai nevoie de o lună pentru obţinerea certificatului de înregistrare în scopuri de TVA în România si de încă 15 zile (minim) pentru înscrierea în Registrul Operatorilor Intracomunitari, imaginea se schimbă radical. România trece astfel la coada clasamenului european în ceea ce priveşte uşurinţa deschiderii unei afaceri”, a mai precizat Radu Ionescu.
