Economie

Branduri de Cluj pe Facebook

<p><img src="documente/stories/07_iulie/29_ziua/07-farmec.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Tot mai multe companii clujene aleg să se promoveze prin Facebook.</p>

De la companii cu tradiţie precum Oncos, Avicola, Banca Transilvania sau Jolidon, până la SRL-uri „no name”, tot mai multe companii clujene apelează la promovare prin intermediul site-ului de socializare Facebook datorită publicului vast pe care pot să îl acceseze şi totodată a includerii acestuia în segmentul de populaţie cu cea mai mare putere de cumpărare, aproximativ 45% din posesorii de conturi au vârsta cuprinsă între 25 şi 45 de ani.

La nivel naţional, jumătate din managerii companiilor au afirmat că s-au folosit de reţelele sociale pentru a atrage noi clienţi în 2011, conform unui studiu Regus.


De la companii cu tradiţie precum Oncos, Avicola, Banca Transilvania sau Jolidon, până la SRL-uri „no name”, tot mai multe companii clujene aleg să se promoveze prin Facebook. Succesul astfel obţinut depinde însă de gradul de actualizare a informaţiilor şi de iniţierea de campanii.

“Varietatea subiectelor puse în discuţie în fiecare zi, conţinutul furnizat pe această pagină, dar şi răspunsurile prompte la întrebarile venite din partea fanilor noştri sunt doar câteva dintre motivele pentru care pagina noastră de Facebook a înregistrat pete 11.000 de fani. Evident, interacţiunea este de ambele părti, consumatorii implicându-se în discuţii ale căror teme vin inclusiv din partea lor”, a declarat pentru monitorul Magda Miclăuş, specialist marketing al companiei Farmec.


Numărul de fani este totuşi un aspect relativ, importanţi fiind pentru firme fanii activi, cei care achiziţionează, în urma campaniilor astfel desfăşurate, produsele şi serviciile companiei, iar nu cei care ”dau like” şi nu mai vizitează pagina, a precizat Darius Groza, responsabil cu promovarea on-line al Vitrina Advertising.

De ce promovare pe Facebook?


„Printre avantajele acestei modalităţi de advertising se numără faptul că se creşte încrederea în brand, notorietatea acestuia. Pe Facebook poţi merge targetat la publicul companiei, fanii sunt de fapt clienţii firmei, astfel Facebook-ul asigură o comunicare mai liberă cu publicu-ţintă al companiilor, posibilitatea de a răspunde acestora mai repede la nevoia de informare”, mai spune reprezentantul Vitrina.

La nivel de costuri, acest tip de promovare poate să consume mai multe resurse decât metodele tradiţionale atunci când se realizează o promovare pe termen lung care presupune angajarea unei echipe care să comunice în mod constant cu publicul. Totuşi, de regulă costurile sunt mai mici decât, spre exemplu, promovarea prin televiziune.


“În general propunem în cadrul strategiilor e promovare on-line, promovarea pe Facebook tuturor clienţilor noştri. Întâmpinăm refuzuri fie din motive bugetare, fie pentru că este un stil de comunicare nou, preferându-se metodele de comunicare tradiţionale”, a mai precizat Darius Groza.

Date statistice


Cu peste 155.000 de locuitori care au cont de Facebook, Cluj-Napoca este pe locul doi în clasamentul oraşelor din ţară. În România sunt, în acest moment, peste 3.617.200 utilizatori de Facebook, reprezentând 16,85% din populaţie şi 49,57% dintre internauţi.

Numărul celor care socializează pe această reţea este într-o creştere foarte rapidă. Astfel, la 1 ianuarie 2010 erau puţin peste 510.000 de utilizatori, iar după doar un an, în 1 ianuarie 2011, 2.405.920 de români aveau cont pe Facebook.

abonare newsletter