Economie

Ce venituri cresc în anul 2023: Salariu minim, pensii, salarii bugetari. Vezi lista completă

Începutul anului vine cu o serie de majorări de venituri pentru mai mulți români. Pe listă se află cei care sunt plătiți cu salariul minim, pensionari și bugetari.

Începutul anului vine cu o serie de majorări pentru mai mulți români. Pe listă se află cei care sunt plătiți cu salariul minim, pensionari și bugetari/ Foto: depositphotos.com Începutul anului vine cu o serie de majorări pentru mai mulți români. Pe listă se află cei care sunt plătiți cu salariul minim, pensionari și bugetari/ Foto: depositphotos.com

 

 


Începutul anului 2023 aduce o serie de majorări ale veniturilor persoanelor fizice, printre care putem aminti de salariul minim pe țară și de cel diferențiat, de pensiile de stat și de cele militare, dar și de ajutoare unice, cum sunt cele pentru pensionarii cu venituri mici, scrie avocatnet.ro

 


Lista veniturilor care vor crește în anul 2023

Potrivit sursei citate anterior, salariul minim se află pe lista veniturilor care se vor majora în 2023. Acesta s-a majorat la 3.000 de lei, începând cu 1 ianuarie 2023, de la suma de 2.550 lei anterior.

Tot din luna ianuarie s-a majorat și salariul minim brut diferențiat din domeniul construcțiilor care a crescut de la 3.000 de lei la 4.000 de lei. În cazul domeniului agroalimentar, salariul minim a rămas la valoarea de 3.000 de lei.


CITEȘTE ȘI:
Recesiunea ar putea fi mai moderată decât a fost prevăzut inițial
Benzina și motorina s-au scumpit în prima zi din 2023, anulând recentele ieftiniri

Alocațiile copiilor

Pe lângă salariul minim și alocațiile copiilor s-au majorat. Valoarea alocației pentru copii se va indexa anual, începând cu luna ianuarie, cu rata medie a inflației.


Valoarea alocațiilor este stabilită la 600 de lei (pentru copiii cu vârsta de până la doi ani sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități; 243 de lei (pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani, precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale; 600 de lei (pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani).

Crește pensia minimă


Crește și pensia minimă (indemnizaţia socială pentru pensionari), la 1.125 lei, de la 1.000 lei anterior.

De asemenea, a crescut și punctul de pensie. Concret, punctul de pensie a ajuns de la 1 ianuarie la valoarea de 1.785 de lei. Începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Ajutor pentru pensionarii cu venituri mici

Guvernul a decis de asemenea că va acorda un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, în funcţie de veniturile lunare realizate, astfel:

  • În cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv
  • În cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv
  • În cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv

Acest ajutor financiar se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023, după cum urmează:

  • În cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv
  • În cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei inclusiv
  • În cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei inclusiv

Ajutor pentru persoanele cu handicap

Pe lângă ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici, Guvernul a decis să ofere un ajutor și pentru persoanele cu handicap:

Pentru persoanele adulte:

  • 368 de lei - pentru cele cu handicap grav
  • 279 de lei - pentru cele cu handicap accentuat
  • 64 de lei - pentru cele cu handicap mediu

Pentru copii:

  • 316 lei - pentru cei cu handicap grav
  • 184 de lei - pentru cei cu handicap accentuat
  • 64 de lei - pentru cei cu handicap mediu

CITEȘTE ȘI:
Scumpiri pe bandă rulantă din prima zi a anului 2023: carburanți, credite, RCA
Salariile bugetarilor cresc cu 10% de la 1 ianuarie 2023. Nu vor crește salariile demnitarilor

Creșterea pensiilor militare

Pe listă se află și pensiile militare care se vor actualiza din luna ianuarie. Acestea se vor actualiza cu rata inflației după cum urmează:

Pensiile militare recalculate și cele stabilite până la data de 31 decembrie 2017:

  • Pensiile de până la 3.000 lei se indexează cu 7,4%, dar fără să depășească 3.154 lei
  • Pensiile între 3.001 și 4.400 lei se indexează cu 5,1%, dar fără să depășească 4.573 lei
  • Pensiile între 4.401 și 5.800 lei se indexează cu 3,9%, dar fără să depășească 5.981 lei
  • Pensiile între 5.801 și 7.200 lei se indexează cu 3,1%, dar fără să depășească 7.388 lei
  • Pensiile între 7.201 și 8.600 lei se indexează cu 2,6%, dar fără să depășească 8.782 lei
  • Pensiile între 8.601 și 10.000 lei se indexează cu 2,1%, dar fără să depășească 10.000 lei

Pensiile militare stabilite începând cu data de 1 ianuarie 2018:

  • Pensiile de până la 3.000 lei se indexează cu 3,8%, dar fără să depășească 3.076 lei
  • Pensiile între 3.001 și 4.400 lei se indexează cu 2,5%, dar fără să depășească 4.485 lei
  • Pensiile între 4.401 și 5.800 lei se indexează cu 1,9%, dar fără să depășească 5.888 lei
  • Pensiile între 5.801 și 7.200 lei se indexează cu 1,5%, dar fără să depășească 7.295 lei
  • Pensiile între 7.201 și 8.600 lei se indexează cu 1,3%, dar fără să depășească 8.687 lei
  • Pensiile între 8.601 și 10.000 lei se indexează cu 1%, dar fără să depășească 10.000 lei

Salariile demnitarilor rămân neschimbate

Conform Ordonanței de Urgență publicată în 29 noiembrie de Ministerul Finanțelor, în anul 2023, începând cu data de 1 ianuarie, indemnizaţiile lunare pentru demnitari se menţin la nivelul aferent lunii decembrie 2022.

Începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu excepția soldei de grad și a salariilor de grad, se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022.

De asemenea, tot în anul 2023, valoarea lunară a indemnizaţiei de hrană se menţine la nivelul din anul 2022.

Foto depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Noi categorii de IT-iști scapă de plata impozitului pe venit, de la 1 ianuarie 2023. Cine se încadrează?

Legea bacșișului a fost promulgată. Care e suma MAXIMĂ care poate fi dată de clienți, de anul viitor?

Românii vor plăti mai mult în noul an pentru creditele ipotecare calculate în funcție de IRCC

abonare newsletter