Artă & Cultură
EXCLUSIV | Matei Vișniec: „Femeile sunt primele victime ale conflictelor, dar rareori le vedem la negocierile de pace”.
De la amintirile din copilăria petrecută la Rădăuți, când elevii desenau ghiocei pentru mamele lor în apropierea zilei de 8 Martie, până la drama femeilor afectate astăzi de războaie, migrație sau discriminare, dramaturgul Matei Vișniec vorbește despre contrastul dintre gesturile festive și suferințele adesea invizibile ale femeilor.
Matei Vișniec și coperta volumului „Cuvântul progres rostit de mama sună teribil de fals” | Foto: Răzvan Socol
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru monitorulcj.ro, scriitorul reflectează asupra modului în care s-a schimbat statutul femeii în ultimele decenii, asupra rolului ei în societate și asupra felului în care literatura și teatrul pot spune aceste povești.
Valentina Prelipcean: Cum vă amintiți atmosfera zilei de 8 Martie din anii copilăriei?
Matei Vișniec: „Îmi amintesc cum, în şcoala primară, când se apropia ziua de 8 martie, învăţătoarea ne cerea tuturor să pregătim câte o « felicitare » dedicată mamei. Un ghiocel desenat stângaci şi câteva cuvinte caligrafiate cu grijă – cam aceasta era contribuţia noastră. Mai mare era febrilitatea de partea cealaltă, a familiilor, care trebuiau în mod aproape obligatoriu să ofere câte un cadoul învăţătoarelor şi profesoarelor. Regimul comunist tolera acest lucru, şi de 8 Martie pe catedre se adunau buchete de flori dar mai ales mormane de pacheţe cu tot felul de «atenţii» în ele. În fiecare an propria mea mamă, care era educatoare, revenea acasă cu astfel de cadouri: ciocolată, câte o vază de flori, câte un bibelou… Dar şi noi, acasă, pregăteam din timp cadourile pentru propria mea învăţătoare şi mai târziu pentru diriginta mea…”
„Nu-mi amintesc ca la ţară, mătuşile mele să fi beneficiat de vreun gest special de 8 martie.”
„În oraşul Rădăuţi, unde observam eu ritualurile sociale în urmă cu peste şase decenii, în seara zilei de 8 Martie restaurantele erau pline: bărbaţii îşi duceau femeile la câte o pretrece. În toate celelalte zile ale anului femeia era «celebrată» lăsându-i-se în sarcină toate treburile menajere, cumpărăturile şi îngrijirea copiilor, asta în plus faţă de serviciu. Nu-mi amintesc ca la ţară, mătuşile mele să fi beneficiat de vreun gest special de 8 martie. Cred că sărbătoarea avea o dimensiunea strict urbană. Iar caracterul ei era pur festiv, nimeni nu vorbea de «revendicări» sau de lupta femeilor pentru drepturi… În societatea comunistă partidul îi asigura femeii condiţii «paradisiace» de viaţă şi de afirmare profesională”.
CITEȘTE ȘI:
„Doza de Cultură”: produs unic în România, pentru susținerea domeniului cultural. Andi Daiszler: „Un mecanism de colaborare menit să sprijine în mod activ cultura din Cluj”
VP: Când ați început să priviți această zi mai degrabă ca pe un moment de reflecție decât de celebrare?
Matei Vișniec: „În decursul anilor am continuat, din reflex, să transmit mesaje călduroase de 8 Martie şi să mă gândesc la colege şi la femeile care au contat în viaţa mea. În acelaşi timp îmi spun de multă vreme că această zi ar trebui să fie una de reflecţie legată de cât de mult suferă milioane de femei pe această planetă. În acest moment, de exemplu, nu pot să nu-mi spun că trăim un moment de regres în ce priveşte statutul femeilor, sau situaţia lor”.
„Un blestem al absurdității a căzut pe capul a sute de mii de femei.”
„Dacă am avea un termometru cu care să măsurăm gradul de suferinţă şi de disperare al femeilor de pe glob, am descoperi că el este mai mare decât înainte de pandemie. Războiul din Ucraina a îndoliat milioane de familii şi milioane de mame, soţii, surori, fiice… Și asta nu numai în Ucraina ci şi în Rusia. Un blestem al absurdităţii a căzut pe capul a sute de mii de femei: fiii, fraţii şi soţii lor se întorc acasă în sicrie perfect închise, iar ea, femeia rusă, trebuie să înghită în sec, repete ce-i spune regimul, şi anume că aceşti bărbaţi au căzut «la datorie» apărându-şi patria aflată în «primejdie». Dacă am putea măsura cumva intensitatea cu care sunt umilite şi batjocorite astăzi milioane de femei pe planetă am descoperi acelaşi lucru: că situaţia s-a agravat. Trebuie să le includem aici, în acest dezastru al umilirii şi manipulării, şi pe femeile din alte regiuni ale lumii marcate de violenţă şi războaie: Orientul Apropiat, Iranul, Sudanul…”
Migrația și prețul libertății după căderea comunismului
„Când analizăm situaţia legată de drepturile femeilor şi de cum au evoluat ele în ultimele decenii tabloul este plin de contraste. Există şi veritabile progrese, tot mai multe fete şi femei au acces la educaţie şi apoi la autonomie prin exercitatea unor profesii. Dar şi libertatea de mişcare precum şi mobilitatea pe piaţa muncii prezintă un revers întristător. Sigur că prăbuşirea comunismului în Europa de răsărit a fost o şansă istorică pentru ţările respective. Dar migrarea a milioane de femei spre vest pentru a îngriji bătrâni şi copii, pentru a culege roşii şi sparanghel, pentru a face curat în hoteluri şi în case de oameni, este o epopee plină de suferinţă, de umilinţe, de suflete rănite obligate să înghită în sec. Libertatea în Est a adus cu ea şi protituţie, şi trafic de persoane. Când se va scrie într-o bună zi istoria acestor fenomene ne vom îngrozi probabil aflând cât de mult au suferit femeile din cauza numeroaselor reţele mafiote”.
CITEȘTE ȘI:
Uniunea Europeană înăsprește politica migrațională: persoanele aflate ilegal în statele membre, trimise în centre din afara UE
VP: Cum credeți că afectează războaiele de astăzi viața femeilor?
Matei Vișniec: „Revenind la războaiele care par să se multiplice pe planetă. Nu este greu de observat că femeile sunt primele victime ale conflictelor. Dar rareori le vedem la negocierile de pace. Mai degrabă vedem imagini cu femei disperate căutându-şi rudele printre ruine sau care se află în plin exod. Există milioane de refugiaţi pe planetă iar femeile formează grosul acestor mase de fiinţe deplasate, aruncate în incertitudine. În decursul istoriei femeile au fost deseori şi primele victime ale religiei, sau mai bine spus ale persecuţiilor religioase şi ale obscurantismului întreţinut de tot felul de şarlatani care s-au erijat în trimişi speciali ai divinităţii pe pământ. Și nu stiu cum se face că «trimişii speciali» au fost mai întotdeauna bărbaţi. Cînd vorbim de societăţi structurate după principii religioase trebuie să recunoaştem că femeile suferă cel mai mult. In Afganistan, în Iran, dar şi în alte ţări din lumea musulmană sfera religioasă se hrăneşte în primul rînd din strivirea oricărei tendinţe de emancipare a femeilor”.
VP: Cum explicați afirmarea tot mai puternică a femeilor în literatură și în arte?
Matei Vișniec: „Am enumerat aici lucruri deja cunoscute, semnalate de obsevatori şi specialişti ca să spun de fapt că această zi este marcată întotdeauna de bilanţuri paradoxale, în general triste. Un domeniu în care însă femeile au reuşit să se afirme spectaculos este cel al creativităţii literare şi artistice. În România, de exemplu, secolul al XIX-lea este aproape unul fără nume feminine în spaţiul literaturii. Chiar şi în urmă cu 50 de ani, când am început să să cred în steaua mea de scriitor, erau foarte puţine autoare dramatice. Ca să nu spun mai de loc”.
Femeile și afirmarea lor tot mai puternică în literatură și arte
„Astăzi, în România, dacă îmi cereţi să vă dau cinci nume care reprezintă ceva foarte important în domeniul dramaturgiei, patru din ele sunt feminine. Au fost timpuri când scriitoarele îşi luau pseudonime de bărbaţi ca să poată avea credibilitate literară. Chiar şi autoarea seriei Harry Potter a semnat J. K. Rowling pentru că editorul ei era convins că băieţii n-ar cumpăra o carte scrisă de o femeie. Pe plan cultural lucrurile se mai schimbă deci, ba chiar în foarte bine dacă ne gândim că două dintre recenţii laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură sunt femei, Olga Tokarczuk şi Annie Ernaux”.
„În ciuda acestei note de optimism aş spune că ziua de 8 Martie nu ar trebui să fie una prea festivă ci mai degrabă una de analiză, de reflecţie. De ce i-a fost atât de greu umanităţii să-i acorde femii rolul şi locul pe care îl avea de fapt în mod natural? Și ce drum mai are de parcurs umanitatea până la acea egalitate între femei şi bărbaţi care ar fi poate cel mai clar semn că s-a ajuns la civilizaţie?”
Personajele feminine în teatrul lui Matei Vișniec
VP: Este dificil să construiți personaje feminine puternice în dramaturgie?
Matei Vișniec: „În ce priveşte teatrul pe care îl scriu: recunosc că nu este uşor să creezi personaje feminine puternice. Am totuşi câteva piese unde rolurile de femei sunt principale şi, cred eu, încărcate de adevăr şi de emoţie. La Teatrul Naţional «Ion Luca Caragiale» din Bucureşti se joacă piesa mea Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals, o piesă despre război montată de Botond Nagy. Personajul principal, o mamă care nu-şi poate face doliul pentru că fiul ei ucis în război nu are încă mormânt, este jucat de Maia Morgenstern.
Tot Botond Nagy mi-a montat, la Teatrul Naţional «Vasile Alecsandri» din Iaşi, piesa Femeia – Câmp de luptă. Patru formidabile actriţe crează intensitate şi interogaţii tulburătoare în acest spectacol: Andreea Boboc, Diana Roman, Livia Iorga şi Mălina Lazăr.
Mai am şi alte piese cu roluri feminine importante: De ce Hecuba, Lysistrata dragostea mea, Nina sau Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi, Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt. În această ultimă piesă am două personaje: EL şi EA. El este un artist, un bărbat oarecum dezabuzat. Dar EA reprezintă ceva mult mai subtil şi ambiguu, încarnează în acelaşi timp feminitatea şi dragostea, iniţierea şi moartea, visul şi revelaţia, trecerea în altă dimensiune şi speranţa.”
8 Martie între progres și contrastele lumii contemporane
În final, reflecția lui Matei Vișniec readuce în prim-plan sensul profund al zilei de 8 Martie. Dincolo de gesturile simbolice, de flori și felicitări, această zi rămâne un prilej de a privi cu luciditate realitatea în care trăiesc milioane de femei din întreaga lume. Între progresele obținute în educație, cultură sau profesie și dramele provocate de războaie, migrație sau discriminare, povestea femeilor este una a contrastelor puternice.
Pentru dramaturg, literatura și teatrul rămân spații în care aceste realități pot fi înțelese, rostite și transformate în emoție și reflecție. Iar poate că adevăratul sens al acestei zile stă tocmai în întrebarea pe care o lasă deschisă: cât de aproape este, cu adevărat, societatea noastră de acea egalitate între femei și bărbați care ar însemna, în cele din urmă, un semn autentic de civilizație.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
