Artă & Cultură

Expoziție de artă la Cluj: „SUBTILIS TERRA” semnată de Oana Alexandra Sedonja

Artista vizuală sibiană Oana Alexandra Sedonja, prezintă expoziția personală „SUBTILIS TERRA”, deschisă în foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.

Expoziție de artă la Cluj: „SUBTILIS TERRA” semnată de Oana Alexandra Sedonja |Foto: Ion Talpoș Expoziție de artă la Cluj: „SUBTILIS TERRA” semnată de Oana Alexandra Sedonja |Foto: Ion Talpoș

 

Expoziția reunuește o serie de lucrări realizate în acuarelă și reprezintă continuarea proiectului anterior al artistei, „Fluid Horizons”. În această nouă selecție, Sedonja arată raportul dintre mediul natural și percepția spațiului interior, lucrările propunând un teritoriu situat „la granița dintre concret și subtil”, notează  mesageruldesibiu.ro.


Oana spune că noua ei expoziție este o „călătorie-visare” în care pământul își pierde forma solidă și se transformă într-un spațiu subtil, „la limita dintre «aici» și «acolo», dintre «acum» și «atunci»”.

Oana Alexandra Sedonja a participat în ultimii ani la expoziții de grup și saloane naționale și a fost prezentă în proiecte culturale la Sibiu, Alba Iulia și Brăila. Tânăra artista este membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România, și a dezvoltat proiecte interdisciplinare în care a îmbinat pictura, fotografia și poezia, interesul constant fiind pentru natură.


Vernisajul „SUBTILIS TERRA” a avut loc marți, 28 octombrie, iar expoziția poate fi văzută până în data de 9 noiembrie 2025.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Fonduri de peste 18 milioane de lei, alocate de Consiliul Județean pentru spitale și instituții culturale din Cluj

Ultimele Stiri
abonare newsletter