Administrație

Au început lucrările pe platoul Sălii Sporturilor. Parcarea de peste 300 de locuri va dispărea. VIDEO

A început reamenajarea platoului Sălii Sporturilor. Zona va fi supusă mai multor lucrări, iar parcarea va fi desființată.

Au început lucrările pe platoul Sălii Sporturilor. Foto: Captură ecran video. Au început lucrările pe platoul Sălii Sporturilor. Foto: Captură ecran video.

 

 


În locul parcării va fi amenajată o piațetă pentru evenimente publice, care pe timp de iarnă poate fi transformată în patinoar.

 


Viceprimarul Dan Tarcea a arătat în urmă cu o săptămână că întreaga investiție se ridică la aproape 13 milioane de lei.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News


„Urmează Platoul Sălii Sporturilor, cu o suprafață de 14.750 de metri pătrați, dintre care suprafața pietonală este de aproximativ 8.000 de metri pătrați, zone verzi de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Avem 77 de arbori cu baloți care vor fi platați aici. Valoarea acestei investiții este de 12,9 milioane de lei fără TVA, iar durata lucrărilor, de circa 14 luni, așadar până la sfârșitul lunii decembrie 2023 ar trebui să fie gata și această lucrare”, a declarat Tarcea, în urmă cu câteva zile, pentru monitorulcj.ro.

Centrul de vaccinare de pe platoul Sălii Sporturilor a fost închis luna trecută, lucru care a permis începerea lucrărilor.


Astfel, parcarea de peste 300 de locuri de pe platoul Sălii Sporturilor va fi redusă major în urma lucrărilor. Platoul Sălii Sporturilor are 1,4 hectare și o capacitate de parcare în prezent de 340 de mașini. Zona urmează să se transforme radical, doar 60 de parcări fiind prevăzute pe acest spațiu după reamenajarea și modernizarea pregătită de primărie.

Piațetă multifuncțională și patinoar

Accesul se va face cu stâlpișori retractabili. Platoul actual din fața Sălii Sporturilor va fi ocupat de o piațetă care va putea fi folosită pentru târguri, evenimente sau chiar pentru un patinoar și un Târg de Crăciun. Se vor planta copaci, se vor amenaja trasee velo și un sistem de gradene spre Someș.


De asemenea, vor fi amplasate stații de încărcare pentru mașini electrice, pentru biciclete și trotinete electrice, vor fi montate bănci de granit, coșuri de gunoi noi sau rasteluri pentru biciclete.

Contractul, semnat în 29 iunie 2021 de Primăria Cluj-Napoca cu asocierea Nord Conforest-Birou de proiectare Costin și Vlad, are ca termen de execuție 18 luni.

Aproape 13 milioane de lei pentru lucrări

Valoarea contractului este de 12.998.021 lei și are ca obiectiv „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului zona 3 - Platoul Sălii Sporturilor”.

Proiectul face parte din planul Primăriei municipiului Cluj-Napoca de reamenajare a malurilor Someșului Mic, proiect realizat pe fonduri europene - prin Programul Operațional Regional (POR). Licitația pentru serviciile de proiectare si execuția lucrării, inclusiv furnizare dotări a fost lansată la finalul anului trecut, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 5 februarie 2021. Compania Nordforest, câștigătoare a licitației, este cea care a realizat și Baza Sportivă din Gheorgheni.

La finalul anului 2020, a fost lansată licitația în vederea realizării obiectivului de investitii „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului zona 3 - Platoul Sălii Sporturilor.

Sursă video: Youtube/ Legat De Cluj LDC

CITEȘTE ȘI:

Tarifele din parcarea GOTO de la Aeroport rămân neschimbate, deocamdată. Votul în CJ a fost AMÂNAT. Care sunt motivele?

Ultimele Stiri
abonare newsletter