Administrație
Cel mai mare parc din istoria Clujului: Prima etapă pentru realizarea Parcului Est, licitată de Primărie
Primăria a lansat licitația pentru amenajarea culoarului văii Becaș, între strada Sopor și Calea Someșeni, prima etapă din proiectul revitalizării Parcului Est. Contractul este estimat la circa 10 milionane de euro. „Va contribui la creșterea calității vieții”, spune primarul Emil Boc.
Pas decisiv pentru amenajarea Parcului Est: prima etapă a proiectului, scoasă la licitație|Parcul Est, imagini randate | Foto: primariaclujnapoca.ro
Unul dintre proiectele însemnate al Clujului, pentru care a fost lansată licitația de realizare vizează amenajarea Parcului Est din cartierul Gheorgheni – prima etapă. Este vorba de revitalizatrea unei suprafețe generoase de 10 hectare de teren.
CITEȘTE ȘI:
Buget Cluj-Napoca 2026. Ce face Primăria cu 835 mil. €?
Amenajarea Parcului Est este parte a proiectelor pentru care administrația locală lansează licitația în acest an.
Cel mai mare parc din istoria Clujului: Prima etapă pentru realizarea Parcului Est, licitată de Primărie
„Veste bună pentru clujeni: realizăm cel mai mare parc din istoria Clujului – e vorba de Parcul Est din cartierul Gheorgheni”, a anunțat, joi, primarul Emil Boc.
CITEȘTE ȘI:
10 milioane € de la Guvern pentru Parcul Est din Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc: „Deschidem lucrările. Facem cel mai modern parc din România.”
Parcul va avea o întindere de aproximativ 54 de hectare, iar prima etapă pentru realizarea acestui parc și care vizează aproximativ 10 hectare, a fost deja scoasă la licitație.
Include amenajarea culoarului văii Becaș, între strada Soporului și Calea Someșeni.
Valoarea de licitație este de aproximativ 10 milioane de euro.
Termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitației este 18 mai, iar durata de realizare a proiectului este de 15 luni.
„Vom scoate la licitație și celelalte etape, până când Parcul Est va fi realizat în integralitate. Este o adevărată oază de verdeață și biodiversitate a Clujului și care va contribui la creșterea calității vieții”, a adăugat primarul Clujului Emil Boc într-un mesaj video publicat pe pagina de Facebook.
Proiectul Parcului Est a fost rezultatul unui concurs internațional de soluții organizat de Primăria Cluj-Napoca, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România (OAR). Concursul a fost lansat în 2020, iar în februarie 2021 a fost desemnată soluția câștigătoare, care aparține asocierii Metapolis Architects (Belgia/România), Studio de Peisaj Ana Horhat. Atelier Mass.
Cum va arăta Parcul Est, cel mai mare din Cluj?
Parcul Est, cel mai mare parc din istoria Clujului, se va întinde de la primul lac din cartierul Gheorgheni, de lângă Iulius Mall, până la ultimul lac de lângă hypermarketul Selgros. Situat între zona Între Lacuri și pârâul Becaș pe o suprafață de peste 37,98 de hectare, parcul va cuprinde inclusiv Baza Sportivă Gheorgheni, fosta pepinieră și zona de stufăriș.
Parcul Est va avea și funcțiuni de loisir (timp liber – n. red.), specifice unui parc urban cu toate dotările:
- grădini publice
- spații pentru expoziții
- stații de încărcare pentru vehiculele electrice
- sisteme moderne de iluminat
- irigație
- alimentare cu apă
- energie
- amenajări pentru practicarea sportului în aer liber (terenuri de tenis, baschet sau mini-fotbal, inclusiv sporturi indoor), prin construirea unei clădiri dedicate (zone active de agrement pentru vizitatori - copii și adulți - de peste 3.000 mp).
De asemenea, pe lângă aceste amenajări, se propune construirea unui amfiteatru cu 400 de locuri care va putea fi utilizat pentru organizarea de evenimente culturale.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
