Administrație
Proiectul primului cimitir de animale din Cluj-Napoca, pus în dezbatere publică. Care este locația?
Primul cimitir de animale din Cluj-Napoca a fost anunțat încă de anul trecut, iar acum, Primăria a pus Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) în dezbatere publică.

Primăria municipiului Cluj-Napoca a pus în dezbatere publică PUD-ul primului cimitir de animale din oraș.
Primul cimitir pentru animale din Cluj-Napoca
Acesta va avea 50.272 metri pătrați și va fi pe Valea Gârbăului.
„Zona din care face parte prezentul proiect se află în intravilanul Municipiului Cluj-Napoca, fiind în prezent ocupat de o serie de parcele agricole, mare parte din ele rămase neutilizate în scop agricol. Un element de bază al zonei îl conferă prezența în proximitate a pădurii Făget care în prezent deservește ca zonă de petrecere a timpului liber, dar și a Văii Gârbăului care completează peisajul natural”, se arată în partea scrisă a PUZ-ului.
Proiectul include și amenajarea unei păduri-parc, tot pentru animale.
Pădure-parc pentru animale
„Amplasarea unui cimitir pentru animale într-un cadru natural poate valorifica contextul actual prin introducerea segmentului de pădure-parc în primul rând de valorificare a vegetației existente, dar si crearea unui cadru coerent propice pentru funcțiunea de parc. Astfel cele două funcțiuni de cimitir pentru animale și pădure-parc să fie complementare . Aleile sistematizate se vor amenaja după curbele de nivel existente pe sit și vor fi prevăzute cu finisaje permeabile si prietenoase cu mediul înconjurător”, se mai arată în PUZ.
CITEȘTE ȘI:
Cluj-Napoca va avea un cimitir pentru animalele de companie. Boc: „E civilizat să ai un asemenea cimitir”
Primul cimitir pentru animale din Cluj-Napoca a fost anunțat încă de la începutul anului 2024.
Emil Boc a afirmat la acea vreme că un cimitir distinct pentru animale este necesar în Cluj-Napoca, mai ales că statisticile spun că municipiul are cele mai multe animale de companie din România. Totodată, edilul a afirmat că „e civilizat și decent să ai și un asemenea cimitir”.
„Așa cum este în lumea civilizată trebuie sa fie un cimitir distinct, acreditat, avizat de către Direcția de Sănătate Publică după rigorile respective. Deci, ne trebuie și teren și avizare, lucrez la acest demers, pentru că este civilizat și decent să ai și un asemenea cimitir pentru animale, de a oferi această posibilitate clujenilor. Suntem, cred, orașul cu cele mai multe animale de companie din România, așa cum arată statisticile USAMV-ului (…) Sunt locuri și în România și în lume unde ai o placă cu animalul de companie unde a fost îngropat. Repet, lucrăm la acest demers pentru că este o chestiune de respect și de civilizație”, a spus Emil Boc anul trecut.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: