Actualitate

Lecțiile etice ale crizei: perspectiva religioasă

<p><img src="documente/stories/07_iulie/07_ziua/08 lectiile etice ale crizei.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Noțiunea de „criză”.</p>

Cuvântul „criză” a devenit un laitmotiv în discuţiile cotidiene. Este mult discutată - o simţim pe pielea noastră - criza economică. Dar nu putem neglija nici criza spirituală. Profetul Amos ne avertiza: „Iată, vin zile – zice Domnul – când voi trimite foame pe pământ: nu foamete de pâine, nici sete după apă, ci foamea de a auzi cuvântul Domnului.” (Amos 8, 11). Înainte de a ne opri la criza spirituală care generează și criza economică, este nevoie să zăbovim puţin la noţiunea de „criză”. Pentru că şi înţelesurile etimologice ale cuvântului pot lămuri o sumedenie de lucruri.

Dicţionarul DEX, oprindu-se la cuvântul „criză”, spune că acesta înseamnă: „1. manifestarea ascuţită a unor neconcordanţe sau contradicţii economice, politice sau sociale; perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări, în care se manifestă acut neconcordanţele sau contradicţiile; lipsă acută de mărfuri, de timp sau de forţă de muncă. 2. moment critic, culminant, în evoluţia care precede vindecarea sau agravarea unei boli; declanşarea bruscă a unei boli sau apariţia unui acces brusc în cursul unei boli cronice; tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium”.

Din această paletă largă de sensuri, în atenţia lumii, în ultima vreme, pentru că şi-a făcut acut simţită prezenţa, este lipsa de bunuri, de bani, de valori materiale. Dar nu înseamnă că celelalte conotaţii ale crizei nu sunt prezente. Nu înseamnă că nu sunt oameni bolnavi sau alţii în criză spirituală.

Dicţionarul Bailly, atunci când se opreşte la cuvântul h Kρίσις îl înţelege astfel: „facultate de a distinge; acţiune de a căuta, de a găsi, de a alege; acţiune de a separa; decizie, judecată asupra unei nelămuriri sau îndoieli; judecata unei lupte, a unui concurs...”.

Dacă ne oprim la înţelesul de judecată a unei lupte, spirituale zicem noi, poate fi vorba de judecarea celui lipsit de înţelepciune. El nu stăruieşte în lucrarea virtuţilor, este sărac de fapte, a ajuns în lipsă şi în criză. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că „acela care iubeşte lucrurile bune şi frumoase, tinde de bunăvoie spre harul îndumnezeirii, fiind călăuzit de Providenţă prin raţiunile înţelepciunii”.

Cel ce nu iubeşte lucrurile bune, cel sărac în virtuţi, cel ajuns în criză „e tras de la păcat împotriva voii lui şi lucrul acesta îl face Judecata (Kρίσις) cea dreaptă prin diferitele moduri de pedepse. Cel dintâi, adică iubitorul de Dumnezeu, e îndumnezeit prin Providenţă, cel de al doilea, adică iubitorul de materie, e oprit de Judecată să ajungă la osândă.”

Realizăm din această consideraţie duhovnicească a Sfântului Maxim că judecata - criza o îngăduie, pe bună dreptate, Dumnezeu într-o lume lipsită de preocupări duhovniceşti tocmai pentru a o duce, împotriva voii ei, acolo unde trebuie.

Necazul este că oamenii nu pot interpreta mesajul crizei şi consecinţa este că nu-i pot nici găsi o rezolvare pozitivă. Rezolvarea ne-o dă însă Mântuitorul în Predica de pe Munte: „Nu duceţi grijă, spunând: «Ce vom mânca?», ori «Ce vom bea?», ori «Cu ce ne vom îmbrăca?», Căci după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă!” (Matei 6, 31-33).

Oamenii, din păcate, au intrat într-un cerc vicios. Le caută pe toate, toate facilităţile materiale, considerând că acestea le vor aduce şi liniştea sufletească. Or acestea, în primul rând, nu numai că nu le pot aduce pacea sufletului, dar nici nu le pot dobândi, pentru că au început cu sfârşitul. Oamenii zilelor noastre au intrat, din toate punctele de vedere, într-o criză. Şi soluţia ieşirii din această stare de criză nu poate consta decât în întoarcerea la starea lor firească. Iar starea firească a oamenilor este cea care îi defineşte ca oameni adevăraţi, oameni ai iubirii şi ai comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Starea firească e cea a stăruirii în bine şi a împotrivirii faţă de păcat.

Starea firească presupune preocuparea de lucrurile superioare, duhovniceşti, asumarea responsabilităţilor faţă de sine însuşi şi faţă de semeni. Starea firească e cea a deplinătăţii harului, izvorâtă din conlucrarea liberă cu Dumnezeu. Or, cum proorocise Sfântul Pavel, oamenii au ajuns „iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări, mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei” (2 Timotei 3, 2-5).

Aceasta este o stare teribilă de criză şi, din nefericire, oamenii nu-şi dau seama că se găsesc în ea. „Va veni vremea, spune Sfântul Antonie cel Mare, ca oamenii să înnebunească, şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun pentru că nu este asemenea lor”.

Omul ajuns în această stare de criză cu greu face faţă stresului, împrăştierii şi fricii faţă de ziua de mâine. Şi, mergând pe firul cauzelor, la obârşia acestei stări, vom ajunge la lipsa credinţei. Cu cât credinţa e mai slabă, cu atât omul este mai neliniştit cu privire la viitorul său şi al familiei sale. Bietul om e tot mai grăbit să adune bunuri materiale pentru a depăşi starea de criză şi calea e greşită. Soluţia e în altă parte. E la Dumnezeu.

De fapt, pentru a ne putea exprima nemulţumirea faţă de o stare spirituală trebuie să existe un nivel mediu prestabilit, al spiritualităţii, un barem acceptabil. Ne putem întrebarea: care-i aceasta? Cum ajunge haosul, incertitudinea şi dezorientarea societăţii la o cotă alarmantă?  Care-i cota aceasta?

Aceste probleme şi le punea, în perioada interbelică, şi filosoful creştin Mircea Vulcănescu şi se întreba dacă „putem face o analogie pentru stabilirea înţelesului cuvântului criză - în spiritualitate - cu înţelesul ce-l are în economie sau pe care-l are în medicină?”

Problema este destul de dificilă şi de grea pentru că ea presupune să ai o anume concepţie despre lume şi viaţă. „Nu poţi spune că un criminal ordinar sau, mai bine-zis un om de nimic, trece printr-o criză spirituală, căci lui chestiunea nu i se pune, cum nu i se pune nici pitecantropului istoric”.

Din nefericire lucrurile nu stau „pe roze” nici cu o anume parte a intelectualităţii care se consideră emancipată din „chingile” spiritualităţii creştine şi profesează o „spiritualitate” ambiguă, fără spirit. Pentru că nouă ne este limpede: izvorul spiritualităţii este Spiritul întrupat. El ne-a spus direct: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Şi aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească acei ce cred în El” (Ioan 7, 37-39).

Faptul că nu s-a acceptat în proiectata Constituţia europeană afirmaţia că Europa are rădăcini creştine îţi pune mari semne de întrebare. Şi te poate determina să crezi că, într-adevăr, există o gravă criză spirituală. Cei ce au avut experienţe spirituale serioase afirmă faptul că o viaţă spirituală fără Hristos este imposibilă: „Viaţa fără Hristos, zice Bătrânul Porfirie, nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.

Speranțele unui dialog onest și sincer între ortodocși și greco-catolicii

Ierarhii celor două Sinoade Mitropolitane, ale Ardealului si Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, s-au întrunit, luni, 4 iulie 2011, în sedință comună la Mânăstirea Râmet, judetul Alba, în conformitate cu hotărârea Sfântului Sinod, sub presedintia IPS Arhiepiscop si Mitropolit Laurentiu si a IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei.

Principalul punct al discutiilor l-a constituit pregătirea reluării dialogului, la nivel de ierarhi, dintre Biserica Ortodoxă Română si Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică. În acest sens, Patriarhia Română a adresat, la 6 iulie 2010, o scrisoare Bisericii Greco-Catolice, cu invitatia de a relua dialogul cu Biserica Ortodoxă Română.

Întrucât un dialog nu poate fi construit credibil fără o asumare corectă a situatiei istorice si a diferendului patrimonial, Eparhiile ortodoxe din Ardeal si Banat au pregătit reeditarea cărtii „Relatiile actuale dintre ortodocsi si greco-catolici”, care îsi propune să prezinte corect si obiectiv situatia celor două Biserici care au, nu doar o dispută patrimonială, ci si o istorie comună, ce coboară până în anul 1700.

Cu dorinta sinceră de a se angaja într-un dialog onest si realist, ierarhii ortodocsi ardeleni îsi exprimă speranta că acest nou orizont al relatiilor dintre cele două Biserici românesti, va duce la cultivarea unui climat de pace si respect între ierarhii, clericii si credinciosii ortodocsi si greco-catolici, legati prin mărturisirea credintei în Acelasi Domn Iisus Hristos.

Mitropolitul Andrei, la decernarea titlului de “Cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca pentru rectorii clujeni

Primaria municipiului Cluj-Napoca a acordat astăzi titlul de cetăţean de onoare personalităţilor: prof. univ. dr. ing. Radu Munteanu, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Marius Traian Bojiţă, peședintele Uiversităţii de Medicină şi Farmacie, prof. univ. dr. Aurel Marc, fostul rector al Academiei de Muzica şi prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, presedintele Universităţii de Arte şi Design.

Festivitatea a avut loc în Sala Mare a Primăriei, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare.
La eveniement a luat parte şi Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, care a adresat un mesaj de felicitare celor patru rectori clujeni: “Este o lucrare importantă cea de astăzi, pe care a pus-o la cale domnul primar alături de colaboratorii săi, prin care patru oameni deosebiţi au fost cinstiţi iar noi cei care participăm la aceasta, ne bucurăm. Urarea pe care aş face-o este, după cum spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în a treia Epistolă Sobornicească: Bine să mergeţi cu sănătatea aşa cum bine mergeţi cu spiritul. La mulţi ani!” În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Andrei, spunea ca evenimentul de azi este un act de dreptate iar pe de altă parte, acest gest de apreciere faţă de rectorii clujeni, merge la Cel ce i-a creat şi care i-a înzestrat cu virtuţile pe care aceştia le-au pus în lucrare.
Cei prezenti şi-au exprimat părerea de rău cu privire la legea a pensionării. “Toate legile sunt făcute de oameni iar eu cred că această lege poate fi ajustată, oamenii ar putea-o schimba, pentru că unele somităţi, când au mult de dat, nu ar trebui puse deoparte”, a precizat mitropolitul Clujului, Înaltpreasfinţitul Andrei.

Distincţiile de cetăţeni de oneare le-au fost acordate rectorilor de către primarul Sorin Apostu. Acesta a precizat că ceremonia de azi se doreşte a fi un act de recunoaştere a meritelor celor patru, din partea întregii cetăţi.  “Aducem o recunoştinţă unor personalităţi care nu mai au nevoie de nici o prezentare. Prin această modestă recunoaştere, dorim să îi punem acolo unde le este locul, pe cei care au consolidat titlul de Cluj – oras universitar. Toţi distinşii profesori universitari, pe care avem onoarea să îi omagiem astăzi, au o serie de lucruri în comun, cum ar fi dragostea de viaţă şi de oameni, pasiunea şi voinţa de a-şi trăi convingerile fără compromisuri. Mai există o legatură extrem de importantă: dragostea pentru oraşul în care trăiesc”, a declarat primarul Sorin Apostu. La final, după rostirea alocuţiunilor de laudatio cei premiaţi au luat cuvântul.

Decernarea titlului de cetăţean de onoare liderilor universităţilor clujene a fost votată de  Consiliul Local Cluj-Napoca în data de 14 iunie 2011. Biroul de presă