Actualitate

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker a fost ales noul președinte al Parlamentului European

Fostul premier luxemburghez Jean-Claude Juncker a fost votat, marți la Strasbourg, de plenul Parlamentului European, în funcția de președinte al Comisiei Europene pentru perioada 2014-2019, unul dintre cele mai importante posturi din Uniunea Europeană.

În favoarea lui Juncker au votat 422 de eurodeputați, iar împotrivă 250. S-au înregistrat 47 de buletine de vot goale, iar 10 au fost declarate nule.

Jean-Claude Juncker a fost propus candidat la președinția executivului UE de către Partidul Popular European (PPE) înaintea alegerilor europene din luna mai. Întrucât PPE a obținut cel mai mare număr de locuri în Parlamentul European (221), Juncker a fost propus pentru șefia CE de către șefii de state și de guverne, în cadrul Consiliului European de la finalul lunii iunie.


Juncker s-a întâlnit săptămâna trecută cu liderii grupurilor politice din Parlamentul European și a răspuns întrebărilor referitoare la planurile sale și prioritățile viitoarei Comisii Europene. Mandatul actualei Comisii Europene, condusă de Jose Manuel Barroso, expiră pe 31 octombrie acest an.

UE nu se va mai extinde în următorii cinci ani

Noul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat ieri, după alegeri, că niciun stat nu va mai adera la Uniunea Europeană în cei cinci ani ai mandatului său, deşi statele din Balcani ar trebui să se alăture UE.


"Nu va exista nici o nouă extindere în următorii cinci ani", a precizat Juncker în faţa parlamentarilor europeni, care urmează să voteze în cursul zilei nominalizarea sa.

"UE are nevoie să facă o pauză în procesul său de extindere pentru a consolida ceea ce s-a făcut în 28" de state membre, a adăugat el, amintind că 13 ţări au aderat în ultimii zece ani.


"În timpul preşedinţiei mele la Comisie, negocierile în curs vor continua, în special cu Balcanii occidentali, care au nevoie de o perspectivă europeană", a adăugat el.

Fostul premier luxemburghez a menţionat de asemenea încetinirea procesului de extindere în ultimii ani.


După aderarea Croaţiei în 2013, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Kosovo, Albania şi Bosnia-Herţegovina s-au angajat în negocieri mai mult sau mai puţin avansate cu UE, în timp ce procesul pare să fie într-un punct mort cu Turcia.

Speră la o Europă unită și puternică pe plan internațional

Juncker a făcut de asemenea apel la "intensificarea eforturilor de cooperare, de asociere şi de parteneriat" cu ţările din "vecinătatea estică", precum Ucraina şi Republica Moldova. "Ucrainenii sunt un popor european şi Ucraina are locul său în Europa", a afirmat el.


În primul său discurs din funcția de prședinte a PE, Jean-Claude Juncker s-a pronunţat pentru "o Europă mai puternică pe scena internaţională".

"Nu putem să ne mulţumim cu politica noastră externă actuală", a apreciat el, regretând că acţiunea şefei diplomaţiei europene este uneori "înfrânată" de miniştrii Afacerilor Externe din statele membre.

El a făcut de asemenea apel la "intensificarea eforturilor de cooperare, de asociere şi de parteneriat" cu ţările din "vecinătatea estică", precum Ucraina şi Republica Moldova. "Ucrainenii sunt un popor european şi Ucraina are locul său în Europa", a afirmat el.

Juncker şi-a exprimat și speranţa că următorul Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe va fi "o personalitate respectată şi experimentată".

Ultimele Stiri
abonare newsletter