Actualitate
Untold ridică ștacheta. Cea mai mare scenă de festival construită vreodată în România va fi inaugurată la Cluj-Napoca
Organizatorii UNTOLD au făcut publice primele detalii despre scena principală a ediției din 2026, care va fi cea mai mare construită vreodată pentru festival.
Cea mai mare scenă de festival construită vreodată în România va fi inaugurată la Cluj-Napoca / Foto: Untold ONE
Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la startul ediției UNTOLD 2026, iar organizatorii anunță că pregătesc cea mai spectaculoasă producție din istoria festivalului. Cu dimensiuni record și tehnologii noi, Main Stage-ul va găzdui concertele unora dintre cei mai așteptați artiști ai ediției, între 6 și 9 august, la Cluj-Napoca.
Scena are o înălțime maximă de 38 de metri, fiind cu doi metri mai înaltă decât construcția realizată în urmă cu doi ani. Cu o lățime impresionantă de 127 de metri, aceasta este cea mai mare scenă construită vreodată pentru UNTOLD.
Suprafața totală a ecranelor LED ajunge la 1.250 de metri pătrați, cea mai mare utilizată până acum în cadrul festivalului. Sistemul vizual integrează aproximativ 15 milioane de pixeli, transformați într-o imensă pânză digitală pe care vor prinde viață lumi, personaje și povești spectaculoase. Experiența va fi completată de 1.070 de lumini inteligente, mai multe decât la ediția precedentă, care vor transforma fiecare show într-un spectacol de lumină, culoare și energie.
Organizatorii au pregătit și câteva premiere tehnice. Pentru prima dată, în spatele zonei Front of House va fi amenajată o scenă secundară, denumită C Stage, dotată cu podea LED, care va fi folosită în timpul unor momente speciale din cadrul producțiilor artistice.
O altă noutate este sistemul amplasat în spatele scenei principale, unde un ecran de mari dimensiuni va putea fi ridicat asemenea unei cortine de teatru. Soluția le va permite echipelor tehnice să schimbe decorurile și să pregătească rapid spectacolele dintre concerte.
Potrivit organizatorilor, noua configurație va face posibilă desfășurarea, în aceeași seară, a unor concerte live și show-uri de muzică electronică, fără pauze lungi între producții.
Untold lansează și un radio online. „The music never stops. Always ON.”
Organizatorii au anunțat lansarea UNTOLD Radio, un post de radio online care va difuza muzică pe tot parcursul anului. Platforma poate fi accesată atât pe site-ul dedicat, cât și prin aplicația oficială UNTOLD.
UNTOLD Radio a fost lansat pentru cei care își doresc să mențină atmosfera festivalului dincolo de cele 4 zile de festival, sub sloganul „The music never stops. Always ON.”
Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 6-9 august, la Cluj-Napoca. Din line-up-ul ediției fac parte artiști precum STING, Lewis Capaldi, Zara Larsson, Martin Garrix, The Chainsmokers, Kygo, Holy Priest, Sara Landry și Padre Guilherme.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
