Actualitate
Firme suspectate de trucarea licitațiilor pentru microbuzele școlare
Consiliul Concurenței suspectează că cele patru companii - trei din România și 1 din Spania - ar fi manipulat licitațiile pentru a obține un preț mai mare.
Consiliul Concurenței suspectează patru companii care ar fi manipulat licitații cu microbuze electrice pentru elevi | Foto: monitorulcj.ro / Fotografie ilustrativă
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a trei companii care comercializează microbuze electrice destinate transportului elevilor: Aveuro Internațional SRL, C&I Eurotrans XXI SRL și Amperio Energy SRL.
Firme suspectate de licitații trucate cu microbuze electrice pentru elevi
Autoritatea de concurență a precizat că că inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibila trucare a licitațiilor publice organizate de mai multe consilii județene pentru achiziția de microbuze electrice destinate transportului elevilor, în cadrul proiectelor finanțate din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Investigația vizează trei companii din România, Aveuro Internațional SRL, C&I Eurotrans XXI SRL, Amperio Energy SRL și QEV Technologies S.L din Spania.
„Autoritatea de concurență suspectează că cele patru companii ar fi manipulat licitațiile prin împărțirea pieței și fixarea prețurilor de vânzare, astfel încât contractele să fie câștigate de ofertantul prestabilit de către membrii posibilului cartel, la un preț mai mare față de prețul de piață. Investigația a fost declanșată ca urmare a articolelor publicate în mass-media (publicate cu aproximativ 9 luni în urmă - n. red.) și a informațiilor transmise de Corpul de Control al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)”, se mai arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
Ce amenzi riscă firmele dacă sunt găsite vinovate?
Potrivit sursei citate, în situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.
„Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și a documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor”, a mai precizat Consiliul Concurenței.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
