Actualitate

Au fumat de la 10 ani și au făcut infarct la nici 30 de ani. Riscuri mari inclusiv la țigări electronice sau vaping.

Fumatul de la vârste fragede, inclusiv vaping sau țigări electronice, poate avea consecințe grave precum infarctul, avertizează medicii.

Fumatul de la vârste fragede ar putea duce la decesee premature | Foto: DepositPhotos.com / Fotografii ilustrative Fumatul de la vârste fragede ar putea duce la decesee premature | Foto: DepositPhotos.com / Fotografii ilustrative

 

 


 

Prof. univ. dr. Florin Mitu, medic primar în medicină internă și cardiologie și șef al Clinicii de Recuperare Cardiovasculară din cadrul Spitalul Clinic de Recuperare Iași, a spus că a întâlnit de-a lungul anilor numeroase cazuri de pacienți care au făcut infract miocardic la 25-30 de ani pentru că s-au apucat de fumat la 11-12 ani.


 

 


 

„Am avut persoane care, la 25-30 de ani, au făcut un infarct miocardic, după ce au început să fumeze la vârste fragede, de exemplu la 10-11 sau chiar 12 ani. În plus, fumatul duce și la afecțiuni respiratorii, pe lângă cele cardiovasculare”, a declarat medicul Florin Mitu, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Potrivit specialistului, cu cât numărul de țigări fumate este mai mare, iar perioada mai îndelungată, cu atât crește riscul de apariție a unei boli la vârste tinere.


Medicul a explicat că, în prezent, chiar și țigările electronice și vapingul folosite de tineri reprezintă un risc, deoarece conțin numeroase substanțe chimice, pe lângă nicotină, care pot crește riscul de îmbolnăvire la fel ca fumatul obișnuit.

Atenție la fumatul pasiv 

Dr. Mitu subliniază că nu doar fumătorii activi, ci și fumătorii pasivi, cei care stau într-o încăpere în care se fumează, sunt expuși unui risc la fel de mare ca fumătorul activ, adică cel care fumează.


„Deci, atenție și la fumatul pasiv. România a avut o șansă prin legea antifumat din 2016, prin care a trecut de pe locul, cred că era 17–18 în Europa, pe locul șase–șapte în ceea ce privește reglementările antifumat. Este important să o și aplicăm, să o respectăm și, bineînțeles, să încercăm să explicăm mai ales familiilor, atunci când vorbim despre minori, riscul fumatului”, a specificat medicul.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: DepositPhotos.com

CITEȘTE ȘI:

Fumat interzis PE VIAȚĂ în UK. Minorii născuți începând din 2009 nu vor putea cumpăra NICIODATĂ țigări.

Zeci de mii de români au semnat pentru interzicerea fumatului electronic în toate spațiile închise

abonare newsletter