Actualitate

Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academei Române. Îi succede lui Ioan Aurel Pop.

Clujeanul Ioan Aurel Pop și-a încheiat cel de-al doilea mandat la șefia Academiei Române, iar noul președinte este Marius Andruh.

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române | Foto: acad.ro Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române | Foto: acad.ro

 

 


 

Academicianul Marius Andruh a fost ales, la 7 aprilie 2026, noul președinte al Academiei Române. El a întrunit, în cel de-al doilea tur de scrutin, 84 de voturi „pentru” din cele 157 de voturi exprimate.


 

 


Marius Andruh, chimist, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, precum și președinte al Secției de Științe Chimice a Academiei Române, s-a născut la 15 iulie 1954, la Smeeni, județul Buzău.

În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie), potrivit Agerpres.ro.


A absolvit în 1979, ca șef de promoție, Facultatea de Chimie a Universității din București, Secția Chimie Anorganică, conform biografiei de pe site-ul Academiei Române.

În anul 1988 a obținut titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. A urmat specializări post-doctorale la Paris (1991-1992) și la Gottingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt” (1992-1993).


După un stagiu de trei ani la IPRS-Băneasa (1979-1982), a lucrat la Institutul de Chimie Fizică din București (1982-1984).

Din 1984 și-a început cariera universitară în cadrul Catedrei de Chimie Anorganică a Facultății de Chimie de la Universitatea din București. Începând din 1996, este profesor la Facultatea de Chimie din cadrul Universității din București, iar în perioada 2003-2019 a fost șef de catedră.

Noul președinte al Academiei Române este Doctor Honoris Causa al UBB Cluj

Este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara (2013), al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2015), al Universității din Angers, Franța (2018), al Universității de Stat din Moldova, Chișinău (2019) și al Universității Politehnica București (2019).

În prezent, este profesor emerit în cadrul Departamentului de Chimie Anorganică, Organică, Biochimie și Cataliză din cadrul aceleiași facultăți, potrivit unibuc.ro.

În perioada 1994-1996, a fost profesor asociat la Universitatea Quebec din Montreal. A fost „Visiting Professor” la: Universitatea din Bordeaux, Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Gottingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier” din Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur” din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010), Universitatea Niteroi/Rio de Janeiro (2012, 2013, 2014). A susținut conferințe la universități din țară și din străinătate.

Din anul 2021, este directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu” al Academiei Române.

Este președinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Chimie și coordonator al lotului olimpic.

Direcțiile sale de cercetare includ: chimie metalosupramoleculară; inginerie cristalină; magnetism molecular; combinații complexe; heteropolinucleare; sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți și materiale moleculare luminescente.

Opera sa însumează peste 300 de publicații și este coautor de manuale de chimie pentru gimnaziu și liceu. Este membru în comitetul editorial al revistelor: „Journal of Coordination Chemistry”, „Magnetochemistry”, „ChemistrySelect”, „Inorganica Chimica Acta”, „Inorganics”, „Chemistry”, „Chemistry Journal of Moldova”, precum și redactor-șef la „Revue Roumaine de Chimie”.

Este membru corespondent, din 2001, al Academiei Române. A devenit în 2009 membru titular al înaltului for de cultură și știință. Din 2009 este președinte al Secției de Științe Chimice a Academiei Române.

În 2022 a fost ales vicepreședinte al Academiei Române.

Este membru al Academia Europaea, Londra (2004), membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, Paris (2004), membru al Academiei Europene de Științe (2010), membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (2018).

A fost distins cu Ordinul Național pentru Merit în Grad de Cavaler (2008), i-au fost decernate Premiul „G. Spacu” al Academiei Române (1990), Distincția Gauss Professorship - Akademie der Wissenschaften zu Gottingen (2006), Diploma de onoare și medalia „G. Spacu” oferite de Societatea de Chimie din România, Medalia 'Dr. C. I. Istrati' a Societății de Chimie din România, conform Academiei Române.

În 2018 a devenit Cetățean de onoare al municipiului Buzău.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Luptă strânsă pentru șefia Academiei Române: Clujeanul Ioan Aurel Pop și-a încheiat al doilea mandat de președinte al celui mai înalt for de cultură din țară

Final de mandat pentru clujeanul Ioan-Aurel Pop la conducerea Academiei Române: noul președinte, ales în aprilie

Ultimele Stiri
abonare newsletter