Actualitate
Pieton lovit mortal de mașină în comuna Ceaunu Mare. Șoferul a fugit de la locul accidentului.
Un pieton a decedat, luni, 6 ianuarie 2026, după ce a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat din comuna Ceaunu Mare.
Un șofer care a lovit mortal un pieton a fugit de la locul accidentului | Foto: IPJ Cluj / Fotografie ilustrativă
Polițiștii au fost sesizați în legătură cu accidentul, marți, 6 ianuarie, în jurul orei 20.20.
Accident mortal cu doi consăteni din județul Cluj implicați
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 36 de ani, din localitatea Ceanu Mare, care conducea un autoturism din direcția localității Ciurgău, ar fi accidentat un pieton care s-ar fi aflat pe partea carosabilă, identificat ca fiind un bărbat de 69 de ani, din aceeași localitate. Ulterior impactului, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției”, a transmis IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, orgeanele abilitate au căutat și găsit șoferul.
„În urma activităților operative desfășurate, conducătorul autoturismului a fost identificat și depistat în comuna Ceanu Mare, iar autoturismul implicat a fost găsit în municipiul Cluj-Napoca. Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului, acesta fiind declarat decedat la fața locului. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la IML Cluj-Napoca în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului”, a mai transmis IPJ Cluj.
Conform sursei citate, conducătorul nu a fost drogat sau băut la volan, iar acum cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și urmează a fo dispuse măsurile legale ce se impun.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
