Actualitate

Temperaturi în scădere cu ploi, ninsori și maxime de 6 grade. Prognoza meteo pentru Cluj.

Vremea se răcește semnificativ, sunt prognozate ploi și ninsori, iar maxima termică nu va depăși 6 grade Celsius. Prognoza meteo pentru Cluj.

Prognoza meteo pentru miercuri, 19 noiembrie| Foto: monitorulcj.ro Prognoza meteo pentru miercuri, 19 noiembrie| Foto: monitorulcj.ro

 

 


Miercuri, 19 noiembrie, vremea se va răci în majoritatea regiunilor țării, cu precădere în sud-estul teritoriului, astfel că temperaturile se vor situa în jurul celor specifice pentru data din calendar. 

Cerul va avea înnorări, mai persistente în regiunile sudice și sud-estice. Va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, pe arii restrânse în Moldova și la munte și izolat în Banat și Crișana. În Moldova și posibil în estul Transilvaniei vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări zonale. 


Temperaturile maxime se vor situa între 2 - 11 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 11 grade Celsius. 

În Cluj, vremea se menține rece, iar cerul va fi preponderent noros cu șanse crescute de precipitații. Vântul va sufla slab și moderat și va avea intensificări în zonele montane ale județului. Maxima termică nu va depăși 6 grade Celsius, iar minima termică va indica 1 grad Celsius. 


În zilele următoare temperaturile vor crește treptat până la maxime de 12 grade Celsius, însă vremea se va menține închisă, cu cer preponderent noros și șanse crescute de precipitații. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Vreme instabilă și ploi. Zona montană a județului Cluj, sub Cod galben de vânt puternic.

Ultimele Stiri
abonare newsletter