Actualitate
Temperaturi în creștere și disconfort termic ridicat. Prognoza meteo pentru Cluj.
Vremea se încălzește, iar în vestul și sudul-estul țării disconfortul termic va fi ridicat din cauza caniculei. Prognoza meteo pentru Cluj.

Marți, 2 septembrie, vremea va deveni călduroasă în majoritatea regiunilor țării, iar în Banat, sudul Olteniei și al Moldovei, precum și în sud-estul teritoriului vor fi temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și ploi slabe pe arii restrânse în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime se vor situa între 27 - 35 de grade Celsius, iar cele minime între 8 - 22 de grade Celsius.
În Cluj, vom avea parte de o zi însorită, cu vreme răcoroasă dimineața, dar cu maxime ce vor atinge 28 de grade Celsius în a doua parte a zilei. Minimele termice vor indica 15 grade Celsius.
Cerul va fi preponderent senin, iar șansele de precipitații vor fi minime. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zonele montane ale județului.
Miercuri, temperaturile maxime vor ajunge la 30 de grade Celsius, însă vremea va deveni ușor mai instabilă, cu un cer preponderent noros.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: