Actualitate

Cum evităm situațiile de urgență care pot să apară pe timp de caniculă. Polițiștii clujeni: „Nu lăsați copiii sau animalele singuri în mașină!”

Date fiind avertizările meteo de caniculă valabile pentru vineri și sâmbătă, polițiștii clujeni avertizează asupra incidentelor grave care se pot produce din neglijență pe timp de caniculă.

Recomandările polițiștilor clujeni pentru zilele caniculare/ Foto: depositphotos.com Recomandările polițiștilor clujeni pentru zilele caniculare/ Foto: depositphotos.com

 

Temperaturile caniculare nu sunt prietenoase cu șoferii și pasagerii mașinilor, dar nici cu pietonii. Potrivit mai multor studii despre starea traficului pe timp de caniculă se produc mai multe evenimente rutiere cu consecințe grave decât pe timp de ger sau viscol.


 

Având în vedere temperaturile ridicate, prognozate pentru perioada imediat următoare, conform datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, polițiștii clujeni transmit câteva recomandări pentru a reduce riscul producerii unor evenimente negative în trafic.


Recomandările polițiștilor clujeni:

  • Să vă planificați, pe cât posibil, deplasările cu autovehiculul, motocicleta, bicicleta sau trotineta în afara intervalului orar 10:00 - 18:00
  • Înainte de a porni la drum, asigurați-vă că starea tehnică a vehiculului este bună, iar în cazul autoturismelor, verificați funcționalitatea instalației de aer condiționat;
  • Sub nicio formă nu lăsați copiii sau animalele de companie în autovehicul când lipsiți din auto pe caniculă;
  • În cazul în care autovehiculul a fost staţionat la soare, înainte de plecarea la drum, porniţi instalaţia de climatizare pentru câteva minute și lăsați deschise portierele sau geamurile
  • Posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) să renunţe la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice în intervalul orar menţionat
  • Dacă intenționați să parcurgeți distanțe mai mari, luați în considerare plecarea dis-de-dimineață sau seara, când temperaturile devin mai acceptabile
  • Opri dese în vederea repausului și hidratării, iar pe cât posibil, staționarea sa fie efectuată în zone umbrite
  • De asemenea, trebuie tratate cu toată atenţia reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăţi neaşteptate celui de la volan, oferindu-i surprize neplăcute
  • Protejați de razele soarelui copiii și persoanele de vârsta a treia, aflați printre pasageri

„Temperatura ridicată din habitaclul autovehciulului va accentua starea de oboseală. La început se manifestă prin întârzierea reacțiilor, dificultate în concentrare, căscatul repetat și clipirea foarte deasă. În cel mai rău caz se termină cu adormirea la volan.

Toleranță zero pentru consumul de alcool sau substanțe psihoactive la volan. Pe lângă faptul că este interzis prin lege, constiutie un factor de risc atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, a transmis IPJ Cluj.


 

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Se așteaptă temperaturi de 39 de grade la Cluj! Premierul, mesaj pentru prefecți: „Nu tratați canicula ca o problemă minoră”. VIDEO

Un copil de un an și șapte luni, scos aproape sufocat dintr-o mașină aflată în soare în Vaslui

abonare newsletter