Clujenii care dețin imobile cu probleme de colectare și dirijare a apelor pluviale au fost avertizați să își remedieze neregulile, altfel vor fi amendați.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat, luni, că se află în contact cu un cetățean român care s-a aflat la bordul unuia dintre trenurile implicate în accidentul din Spania.
Președintele american Donald Trump a declarat luni într-o scrisoare adresată prim-ministrului norvegian Jonas Gahr că, după ce Norvegia nu i-a acordat Premiul Nobel pentru Pace, „nu mai simte obligația de a se gândi doar la pace”, informează EFE.
Un accident feroviar produs duminică seara între două trenuri de mare viteză a făcut cel puțin 39 de morți și peste 70 de răniți în stare gravă, în sudul Spaniei.