Deși l-au reconfirmat în funcție, șefii din Gruia au decis în cele din urmă să-l îndepărteze pe Petre Grigoraș de la cârma CFR-ului. Noul tehnician al feroviarilor e Vasile Miriuță.
Oficialitățile județului dar și parlamentari au participat duminică 22 decembrie a.c., ora 13.00, la Turda, la ceremonialul militar-religios dedicat cinstirii memoriei eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Principalele obiective ale programelor naţionale de sănătate sunt reducerea mortalităţii infantile, diminuarea cazurilor de ciroză hepatică şi cancer la ficat, precum şi realizarea celor trei programe etalon, pentru cancer, diabet şi transplant, a anunţat, duminică, ministrul Eugen Nicolăescu.
Clubul Steaua București a fost amendat cu 7.500 de lei după incidentele care au avut loc la meciul de miercuri cu Astra Giurgiu, din etapa a 19-a a Ligii I, câștigat cu 3-1 de echipa bucureșteană, a anunțat site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).
Preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, duminică, la Sport.ro, că antrenorul Vasile Miriuţă l-a anunţat că va începe negocierile cu formaţia CFR Cluj.
Doi astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au efectuat cu succes sâmbătă o primă ieşire pe orbită pentru a repara un circuit de răcire, însă o anomalie apărută la unul dintre costumele spaţiale a dus la amânarea cu 24 de ore, pe 24 decembrie, a următoarei ieşiri orbitale.
Noul pachet de bază al serviciilor medicale prevede o singură consultaţie preventivă la trei ani, făcută de medicul de familie, pentru persoanele asimptomatice între 18 şi 39 de ani.