Marea Britanie va depăşi Franţa şi Germania şi va fi prima putere economică a Europei la orizontul lui 2030, potrivit unui studiu realizat de Centrul pentru Cercetare Economică şi Comercială (CEBR) publicat joi de The Daily Telegraph.
Mii de persoane au participat la petrecerea de Revelion în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca şi au asistat la concerte şi la un foc de artificii la finalul căruia primarul Emil Boc a turnat şampanie dintr-o sticlă de doi litri în paharele petrecăreţilor şi le-a urat "sănătate".
Comisarul european pentru muncă, Laszlo Andor, consideră că este puţin probabil să fie un aflux de români şi bulgari după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru aceştia în toate statele UE.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, arată, în mesajul său de Anul Nou postat pe Facebook, că anul care s-a încheiat a fost greu, însă românii trebuie să fie optimişti, el dând asigurări că vor fi respectate angajamentele asumate.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, la intrarea în restaurantul unde petrece Revelionul, că şi-ar dori ca 2014 să fie anul în care să avem un Guvern care să fie cinstit cu românii, să nu-i mai mintă, iar justiţia să câştige bătălia cu politicul.
Românii petrec la început de an nou, păstrând o parte dintre practicile păgâne - despre care spun că îi apără de rele şi îi ţin sănătoşi şi prosperi pentru un an întreg -, dar şi cu obiceiuri noi, împrumutate.
Populația planetei va ajunge la 1 ianuarie 2014 la 7.137.577.750 de persoane, conform unei prognoze a Biroului de recensământ din SUA (Census Bureau), informează marți agenția de presă ITAR-TASS.
Germanul Michael Schumacher a suportat astă noapte o a doua operație chirurgicală craniană și starea lui s-a ameliorat ușor, dar rămâne în continuare critică, au anunțat marți medicii spitalului din Grenoble, unde septuplul campion mondial de Formula 1 a fost internat duminică după un accident de schi pe pârtia stațiunii Meribel din Alpii francezi.
Oamenii din întreaga lume au adoptat mai multe obicieiuri pe care le practică în prag de an nou şi despre care cred că le vor purta noroc, printre acestea aflându-se dansul în aer liber pentru sănătate şi noroc sau umplerea portofelelor cu bani pentru un an prosper.
Un tren ce transporta țiței a deraiat la doar o milă /1,6 km/ înainte de a fi trecut prin inima unui mic oraș din Dakota de Nord /nordul SUA/, speriind locuitorii cu o serie de explozii ce au ridicat flăcări înalte și un fum negru spre cer.