Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, întrebat despre acuzaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia este un premier "profund corupt", că are treburi mult mai importante de făcut.
Cercetătorii din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a participat, în 4 decembrie 2013, la dezbaterea ,,Universitățile și Cercetarea din România încotro?”organizată la Universitatea din București, în cadrul unei mese rotunde, de Revist
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Guvernul a sesizat deja DNA în legătură cu contractul cu Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania pentru că "este bine" să se ştie "din cauza cui nu s-a făcut această autostradă".
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-un discurs ţinut la Facultatea de Teologie, că în această perioadă în care multe lucruri îi despart pe români avem două simboluri în jurul cărora românii se strâng - biserica şi armata - "pentru a ţine calea dreaptă".
Poliţiştii de prevenire a infracțiunilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județeană (IPJ) Cluj, împreună cu mai mulţi voluntari, au întreprins o acțiune de informare şi prevenire a furturilor din autovehicule.
Premierul Victor Ponta a fost huiduit, vineri, la inaugurarea Campusului Teologic "Nicolae Ivan" din Cluj-Napoca, de mai multe persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană şi exploatării gazelor de şist şi care au strigat "Jos Ponta", "Demisia" şi Ruşine!".
Papa Francisc va avea, la mai puţin de nouă luni de la alegerea sa ca suveran pontif, o statuie la muzeul figurilor de ceară din Roma, care va reprezenta momentul primei sale apariţii la balconul bazilicii Saint-Pierre.
Anca Boagiu le-a făcut cadou baronilor USL o nuielușă, de Moș Nicolae, ca să-l pedepsească pe ”copilul mincinos și obraznic”, Victor Ponta, care după ce i-a minţit pe români îi minte până şi pe liderii USL.
Premierul Victor Ponta a primit, vineri, din partea Mitropolitului Clujului, IPS Andrei, "Crucea Transilvană", cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, pentru sprijinul acordat de Guvern la construirea Campusului Teologic "Nicolae Ivan" din Cluj-Napoca.
Arbitrul Nicolae Plugaru a fost ales, astăzi, în cadrul Adunării Generale Extraordinare de alegeri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism, după ce Eduard-Carol Novak a fost demis de Consiliul de Administraţie al forului în data de 12 noiembrie.