În cursul dimineţii zilei de 28 ianuarie 2014, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia desfăşurându-se normal, în condiţii de iarnă, anunță reprezentanții Consiliul Județean Cluj.
Un studiu realizat anul trecut de cercetătorii americani a arătat că persoanele care sar peste micul dejun prezintă un risc crescut de a suferi un atac de cord.
Omul de afaceri Ion Ţiriac şi o bancă au donat Inspectoratului General de Aviaţie câte un avion turbojet, pentru misiuni umanitare în situaţii de urgenţă, conform informaţiilor prezentate, luni seara, la comandamentul pentru iarnă organizat la Guvern.
Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 23.25, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 125 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa va fi modernizat în cadrul unui proiect din fonduri europene în valoare totală de peste 36 de milioane de lei, lucrările de reabilitare, estimate la 9,9 milioane de lei, urmând să fie finalizate în 16 luni.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 27 ianuarie - 9 februarie, pentru Transilvania.
Medicul Valentin Calu se simte bine la o săptămână de la accidentul din Apuseni, continuă recuperarea şi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă, el recunoscând, totuşi, că deşi condiţiile şi îngrijirea din Spitalul de Urgenţă Cluj sunt excelente, "este dificil să fii pacient".