Elevul de 16 ani care s-a electrocutat luni dimineaţa se afla la ora de sport. El studiază la Liceul Liviu Rebreau din Turda, iar împreună cu alţi elevi îşi făceau antrenamentele obişnuite, fiind împărţiţi pe grupe de câte cinci elevi. Grupa care făcea antrenamente de rezistenţă a fost trimisă la alergat prin triajul CFR.
Unul dintre cei mai înverşunaţi opozanţi ai intrării României în spaţiul Schengen, noul premier al Franţei, Manuel Carlos Valls, şi-a făcut deja un nume în Hexagon în calitate de ministru de Interne.
Universitatea Cluj a obținut 3 puncte de aur în lupta pentru salvarea de la retrogradare. „Șepcile roșii” au câștigat cu 1-0 în fața Mediașului și au urcat pe locul 14 în clasament, primul neretrogradabil.
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că primul ministrul Victor Ponta are fracturi de logică în ceea ce privește acciza la carburanți, speficicând că Fondul Monetar Internațional nu obligă România să introducă această taxă.
În perioada 1 - 15 aprilie va avea loc prima acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Acţiunea se va desfăşura între orele 21.00 şi 5.00.
PDL ar putea să facă front comun cu PNL pentru a ataca la CCR un proiect care bagă „pe gâtul“ consiliilor județene 25% din cheltuielile asistenților personali și a persoanelor cu handicap.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că salută începerea dezangajării forţelor militare ale Federaţiei Ruse de la frontiera cu Ucraina, acesta fiind rezultatul discuţiilor la cel mai înalt nivel dintre preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.