Membrii grupărilor infracţionale organizate, structurate pe mai multe paliere, prin intermediul unor societăți comerciale din România achiziționau în principal carne şi ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania fără plata TVA - conform prevederilor legale (operaţiune reală evidenţiată în actele contabile), ulterior marfa fiind vândută către beneficiarul final prin adăugarea TVA.
În data de 15 martie, sunt programate, în Cluj-Napoca un marș în memoria lui Avram Iancu și o serie de manifestări dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, la care, cel mai probabil vor participa şi extremiştii de la Jobbik.
Oraşul se transformă anul acesta în şantier: vor fi modernizate străzi din centrul oraşului, trama stradală de pe traseul liniei de tramvai, dar şi străzi din cartiere.
Adus cu surle și trâmbițe în Gruia, Florin Costea (foto la minge) a bifat doar un singur gol în tricoul vișiniu în acest sezon. Din cauza evoluțiilor modeste, atacantul nu a prins nici măcar banca de rezerve în 2014.
Grupul celor mai avansate șapte economii din lume cere Rusiei să pună capăt acțiunilor pentru ”anexarea” regiunii ucrainene Crimeea, a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, transmit Reuters și AFP.
Poliţia a arestat, marţi seara, peste 150 de manifestanţi în cadrul unor proteste violente care au avut loc în aproximativ 30 de oraşe din Turcia, pentru a denunţa moartea unui tânăr în vârstă de 15 ani, rănit grav de poliţie în iunie, a anunţat presa locală.
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca dispune, de astăzi, de un stereomicroscop performant care ajută la depistarea acelor căpuşe care transmit boala Lyme.
România, Bulgaria şi Statele Unite au început miercuri exerciţii navale comune la Marea Neagră, după ce acestea au fost amânate cu o zi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Deputatul Elena Udrea a postat, miercuri, pe Youtube, un filmuleţ de 31 de secunde în care îi îndeamnă pe cei ce urmăresc contul său de socializare să vină pe 15 martie la mitingul organizat de Mişcarea Populară, ea făcând apel la stoparea acţiunii Guvernului Ponta de a-i fura pe români "cu pompa".