Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, la Cotroceni, că premierul Victor Ponta nu trebuie să fie preşedintele României, pentru că ţara va intra în regres.
Liberalii clujeni susţin că vor depune contestaţii la BEJ, dacă va fi cazul în ceea ce priveşte folosirea denumirii USL de către PSD în campanie, în timp ce social democraţii precizează că a existat deja o asemenea contestaţie într-un alt judeţ, care a fost însă respinsă.
Întrebat cum comentează afirmaţia premierului Victor Ponta potrivit căreia în sesizarea la Curtea Constituţională împotriva şefului statului va fi inclus şi un citat din Emil Boc, fostul premier a declarat pentru Mediafax că purtarea unui tricou cu sigla unui partid de către preşedinte nu reprezintă un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Guvern.