33 de universităţi nu mai pot organiza admitere din acest an pentru cele peste 120 de programe sau specializări care intră în lichidare, dar studenţii deja înscrişi în aceste programe îşi vor putea finaliza studiile.
Oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş, precum şi judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, au fost trimişi în judecată, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.
Irina Camelia Begu (foto) s-a calificat în turul II la Wimbledon. Tenismana română a învins-o în runda inaugurală pe franțuzoaica Virginie Razzano, scor 1-6, 6-4, 7-5.
Avionul care a transportat naţionala Spaniei la Madrid, după eliminarea de la Cupa Mondială din Brazilia, a fost lovit de un fulger, la aterizarea pe Aeroportul Adolfo Suarez – Barajas.
Scandal între Poliţia Cluj şi administratorii unei brutării din Săvădisla după ce poliţiştii de la investigarea fraudelor (SIF) au descins la sediul firmei de unde au ridicat 4 tone de marfă şi au aplicat şi o amendă contravenţională. Reprezentanţii brutăriei îi acuză pe poliţişti de grave abuzuri. “E strigător la cer” spune Oana Hărţău, administratorul firmei.
Şeful SRI, George Maior, a declarat, ieri, că a existat o informare a preşedintelui Traian Băsescu privind activităţile clanului Bercea în octombrie 2009, dar că şeful statului a avut dreptate atunci când a spus că nu a fost informat despre legăturile dintre Sandu Anghel şi fratele său.
Mai mulţi tineri cu sindrom Down vor fi angajaţi, în premieră, de un om de afaceri italian stabilit la Cluj-Napoca în restaurantul său, iar aceştia vor pregăti pizza sau vor servi clienţii. Doi tineri, Alexandru şi Raluca, sunt deja în probe, iar din septembrie urmează să lucreze la restaurant.