Social

Tineri cu sindrom Down, angajaţi la un restaurant italian din Cluj

Mai mulţi tineri cu sindrom Down vor fi angajaţi, în premieră, de un om de afaceri italian stabilit la Cluj-Napoca în restaurantul său, iar aceştia vor pregăti pizza sau vor servi clienţii. Doi tineri, Alexandru şi Raluca, sunt deja în probe, iar din septembrie urmează să lucreze la restaurant.

sursa foto: stiri.com.ro sursa foto: stiri.com.ro

Alexandru are 23 de ani şi a absolvit în acest an şcoala de arte şi meserii "Samus" din Cluj-Napoca, secţia patiserie - cofetărie. Este membru al Centrului Educaţional "Raluca", care se ocupă de tineri cu sindrom Down.

Alexandru  și colega sa, Raluca, în vârstă de 28 de ani, urmează un program de priactică în care prepară pizza „Quatro stagioni” sub îndrumarea lui Alberto Bisceglie, un om de afaceri italian care îi va angaja pe cei doi în restaurantul său, primul în care vor lucra tineri cu sindrom Down.


"Este o pizza specială pe care o pregătim. Nu este greu pentru mine să fac pizza, m-am obişnuit. Sunt foarte mulţumit de evoluţia mea. Abia aştept să fac pizza pentru clienţi şi cred că o le placă. Cel mai mult îmi place pizza cu de toate", spune tânărul care vede în oportunitatea oferită de omul de afaceri italian o şansă de a reuşi în viaţă şi de a urma o carieră de bucătar.

Şi Raluca are experienţă în gătit deoarece ea pregăteşte micul dejun pentru cei 12 tineri de la centru.


"Fac ceai, fac salată sau o felie de pâine unsă cu ceva. Sunt mulţumită de ceea ce fac. Am făcut şi pizza la centru şi nu este greu deloc. Sigur o să mă descurc. Vreau să lucrez în bucătărie, să fac de mâncare sau să şi servesc", spune Raluca.

Alexandru pregătește pizza și tiramisu

Omul de afaceri Alberto Bisceglie este din Milano şi a venit anul trecut la Cluj-Napoca, unde şi-a deschis un restaurant cu specific de paste şi pizza. În luna februarie, el a intrat în legătură cu Centrul Educaţional "Raluca" şi a decis să întindă o mână de ajutor tinerilor cu sindrom Down, ajutându-i să intre pe piaţa muncii.


"Alexandru face deja practică la pizzerie, se ocupă de partea de deserturi, ştie să facă tiramisu. Acum învaţă cum să facă aluat pentru pizza, care este frământat de mână, nu cu maşina, iar Alexandru are forţă pentru aşa ceva. Sunt bucuros că am această experienţă, tinerii sunt serioşi şi se vor descurca în bucătăria restaurantului, dar şi cu servirea clienţilor, la mese. Alexandru şi Raluca vor începe munca din septembrie, iar scopul meu este ca, în termen de şase luni, în restaurant să lucreze cât mai mulţi tineri cu sindrom Down", a spus omul de afaceri italian.

Potrivit acestuia, angajarea tinerilor cu sindrom Down face parte din planul de extindere a afacerii.


Proiect în premieră națională

Adriana Avram, vicepreşedintele Asociaţiei Down - Centrul Educaţional "Raluca", susţine că proiectul de angajare a tinerilor cu sindrom Down este unul îndrăzneţ şi inedit, "primul de acest fel din România”.

"Am constatat că persoanele care suferă de sindrom Down au potenţial, oricât ar fi de înceţi, de emoţionaţi, după ce se deprind şi elimină factorii de stres, îşi văd de treaba lor şi sunt foarte conştiincioşi în ceea ce fac. Eu vreau să lucreze la restaurant şi cu clienţii, pentru că a lucra doar la bucătărie ar însemna să îi privezi de dreptul de a interacţiona, or noi vrem să îi scoatem în faţa lumii. Va fi primul restaurant unde persoane cu sindromul Down vor avea un loc de muncă şi vor fi angajaţi atât la bucătărie, cât şi în sală, la servit clienţii. Este un proiect îndrăzneţ şi inedit, primul de acest fel din România", a spus Avram.


Aceasta speră ca ideea să fie preluată şi de alţii, iar dacă nu, va fi extinsă de ea şi de Alberto Bisceglie la nivel naţional.

"Scopul proiectului este de a-i integra în societate, de a le oferi locuri de muncă, de a vedea că persoanele cu sindrom Down au potenţial şi sunt utile societăţii. Lumea trebuie să vadă că se poate baza pe ei. Este o şansă pentru ei de a se integra pe piaţa muncii. La început vor lucra la restaurant doar Alexandru şi Raluca, iar ulterior, după ce vedem cum se descurcă, vor veni la rând toţi cei 12 tineri de la centru”, a subliniat Adriana Avram.

Potrivit acesteia, cel mai greu obstacol care trebuie depăşit de tinerii cu sindrom Down pe piaţa muncii este bariera pe care o pune societatea în calea evoluţiei lor.

"Ei au inhibiţii, dar dacă te duci cu faţa zâmbitoare, deja depăşesc acest episod şi devin prieteni foarte devotaţi. Dacă toată lumea acceptă sindromul Down ca pe o stare de fapt, nu ca pe o boală, atunci nu ar trebui ca aceşti tineri să fie marginalizaţi şi consideraţi a fi nişte bolnavi care trebuie să stea în colivia lor”, a mai spus Adriana Avram.

Şi mama lui Alexandru, Rafila Pasc, este mulţumită că fiul său va ajunge să lucreze şi să fie acceptat de societate.

"Faptul că Alexandru a fost primit de domnul Alberto şi îl ajută să lucreze este o mare realizare. Şi acasă se implică mai mult în bucătărie, gătim împreună, la curăţatul cartofilor, al dovleceilor, ciupercilor, sau la pregătirea unei salate de fructe. Face şi gogoşi, le frământă”, a spus Pasc.

Reportaj preluat integral de pe Mediafax.

abonare newsletter