UDMR consideră că decizia ICCJ prin care liderul deputaţilor Uniunii, Mate Andras Levente, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare este "deosebit de bizară", reprezentanţii organizaţiei declarându-se convinşi că acesta "nu a încălcat nicio normă juridică în vigoare".
Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, arestat preventiv pentru fapte de corupţie, a cerut eliberarea din arest însă Curtea de Apel Cluj i-a respins cererea.
Firma Civitas Proiectare a câştigat, în primăvară, licitaţia pentru proiectarea bazei de agrement. Încă se lucrează la această etapă, termenul legal de finalizare a proiectării fiind trei luni.
500 de elevi din judeţul Cluj s-au înscris la proba de limbă maghiară și germană din cadrul examenului de bacalaureat. Mulţi dintre absolvenţi se aşteaptă să primească nota minimă.
A noua promoţie de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a părăsit băncile şcolii marţi. 48 de elevi ai Școlii de Poliție au depus astăzi un ultim jurământ de credință pentru a putea merge mai departe în cariera de polițiști.
Deputatul UDMR Mate Andras consideră că nu a încălcat legea când şi-a angajat soţia la cabinetul său parlamentar, în perioada 2010-2011. El a postat pe Facebook, după ce toată ziua nu a putut fi contactat telefonic, fragmente dintr-o rezoluţie semnată de un procuror în 2012 care a dispus , atunci, neînceperea urmăririi penale faţă de el.
Clujenii care locuiesc pe strada Pădurii sunt nemulţumiţi de faptul că după instituirea unui sens unic nou pe o distanţă de aproximativ 20 de metri între străzile Pădurii şi Lunii circulaţia s-a înrăutăţit.