Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat, vineri, după înfrângerea din turul trei de la US Open, că nu se va lăsa demoralizată şi va continua să aibă încredere în ea, subliniind că are multe de învăţat din acest eşec.
Elena Udrea şi Aurelian Pavelescu au semnat un protocol de constituire a alianţei politice PMP-PNŢCD, pentru susţinerea candidaturii Elenei Udrea la Preşedinţie şi în perspectiva alegerilor parlamentare din 2016.
ANAF a început inspecţiile fiscale pentru zece persoane cu averi mari, în cazul cărora existau discrepanţe de milioane de euro între valoarea averii şi valoarea rezultată din impozitele plătite, iar până la finele anului va întări serviciile regionale de verificări fiscale cu 200 de specialişti.
Atunci când ai o problemă de sănătate sau când vrei să te relaxezi, deseori te gândești la o cură cu apă termală. Deși sunt numeroase stațiunile cu tradiție și foarte cunoscute pentru apele lor termale, mai sunt și stațiuni mai puțin cunoscute dar la fel de frumoase sau poate chiar mai frumoase.
Un incendiu a izbucnit la o gospodărie din localitatea Jucu de Sus. Pompierii clujeni au intervenit cu o autospecială în vederea stingerii incendiului.
Un student a ajuns cel mai vânat om din Danemarca doar pentru că era neliniştit înaintea unui examen. Tânărul, vizibil nervos, citea o carte despre terorism în metrou. O călătoare a intrat în panică, s-a temut că bărbatul pregăteşte un atac şi a anunţat poliţia.
Europarlamentarul Partidului Mișcare Populară, Siegfried Mureșan, a declarat în cadrul unui interviu că 3,5 milioane de euro vor fi alocați în următoarea perioadă pentru crearea mai multor locuri de muncă în județul Cluj.
Candidatul la alegerile prezindețiale, Gheorghe Funar, susține că în spatele deciziei de reintroducere a migraţiei politice a primarilor, preşedinţilor de Consilii judeţene şi a consilierilor locali şi judeţeni, votată joi în Parlament, se ascund mai multe decizii care încalcă Constituția României.
Două specii de căpuşe microscopice trăiesc în foliculii piloşi de pe feţele tuturor oamenilor, afirmă autorii unui studiu american, publicat joi în Plos One. Aceste căpuşe minuscule au opt picioare, sunt înrudite cu păianjenii şi arată ca un cornet de îngheţată, cu picioare robuste la unul dintre capete, informează dailymail.co.uk.