Candidatul ACL Klaus Iohannis a câștigat primul tur al alegerilor în județul Cluj, obținând 42,53% din voturi, în timp ce Victor Ponta a obținut doar 23,79% din voturi.
Azi, 3 noiembrie de la ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenților, va avea loc Gala de deschidere a celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Stand-up Comedy (FISC).
Reprezentanţii ACL sunt convinşi că alianţa va câştiga alegerile prezidenţiale, în cel de-al doilea tur de scrutin. Potrivit acestora, sondajele realizate până acum relevă faptul că în turul doi Klaus Iohannis va obţine 52%, iar Victor Ponta 48%.
Monitorul de Cluj oferă două invitații a câte două locuri la spectacolul de stand-up comedy susținut de Sorin Pârcălab, Nicu Bendea și Micutzu, care va avea loc în această seară, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Studenților.
Aproximativ 30 de tineri au protestat luni dimineaţa în faţa Prefecturii din Cluj-Napoca faţă de modul în care au fost organizate alegerile prezidenţiale din primul tur în străinătate. De asemenea, tot în cursul dimineţii, liderii ACL Cluj au anunţat că vor formula o plângere penală la adresa lui Victor Ponta pentru că a împiedicat procesul de vot în străinătate, dar şi în ţară. Aceştia subliniază că Ponta „trebuie să răspundă şi penal, nu doar politic“.
A 18-a ediție a Festivalului de Film Francez organizat de Institutul francez din România va avea loc în perioada 31 octombrie – 9 noiembrie la București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sibiu și Timișoara și la final de noiembrie la Târgu-Mureș și la Buzău.
Poliţiştii clujeni cercetează doi tineri care sunt bănuiți că au furat mai multe articole vestimentare, în valoare de 130 de lei, dintr-un complex comercial situat pe strada A. V. Voevod din Cluj-Napoca (n.r. Iulius Mall).
„Turandot în imperiul șoaptelor” este o adaptare a legendei prințesei chineze, bazată pe piesele lui Carlo Gozzi, Friedrich Schiller, libretul lui Giuseppe Adami, având inserții din „Caligula” lui Camus.