Senatorul PSD Ecaterina Andronescu este audiată joi, la DNA, în dosarul licenţelor Microsoft, în care este suspectată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptele vizate fiind din perioada în care aceasta a fost ministru al Educaţiei.
Un accident de circulaţie a avut loc, joi dimineaţa, în localitatea clujeană Căianu Vamă. Un autoturism a fost proiectat în gardul unei locuinţe după ce şoferul a adormit la volan.
Procurorii DIICOT fac, joi, 67 de percheziţii la Secţia Oncologie a Spitalului Municipal Oradea, la farmacii şi medici de familie, într-un dosar în care 50 de persoane sunt suspectate că au decontat medicamente în baza unor documente false, prejudiciul fiind de aproximativ cinci milioane de euro.
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare de un cod galben de ceaţă pentru zonele joase din judeţul Cluj, inclusiv în zona municipiilor Cluj-Napoca, Dej, Turda precum și pe drumurile naționale și europene din aceste zone, valabilă până la ora 11:00.
Echipa de handbal masculin, AHC Potaissa Turda revine acasă fără cele trei puncte, suferind o înfrângere la doar două goluri în fața echipei de pe locul doi, HC Odorhei.
Finala Cupei României la rugby, dintre RCM UV Timișoara și CSM Știința Baia Mare, se va disputa pe Cluj Arena, acest meci fiind al doilea meci de rugby disputat cu noscturnă.
Strada Avram Iancu şi o parte din Calea Turzii se transformă în fiecare zi, în anumite intervale orare, în locuri de parcare, iar traficul devine sufocant.
Ministrul pentru Dialog Social şi preşedintele PSD Cluj-Napoca Aurelia Cristea se află pe lista miniştrilor care ar urma să fie remaniaţi de premierul Victor Ponta. Remanierea Aureliei Cristea ar avea loc în urma rezultatele dezastroase obţinute de PSD la alegerile prezidenţiale în judeţul Cluj.