Fostul premier Emil Boc susţine că singurele tronsoane de autostradă din România sunt cele care au fost începute şi finalizate în timpul guvernării sale şi a spus că, de aici încolo, conform Master Planului de Transport, „cu autostrada s-a cam terminat în România”.
Candidatul independent pentru Preşedinţie Monica Macovei şi-a lansat, miercuri, la o conferinţă de presă, viziunea sa ca preşedinte, în prezenţa mamei sale, a lui Gabriel Liiceanu şi a Mihaelei Mihai, anunţând zece „porunci” pentru clasa politică şi o sută de măsuri pentru cetăţeni.
Preşedintele PMP, Elena Udrea, este audiată, miercuri seară, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ea precizând că a fost chemată să dea declaraţii în legătură cu un dosar al lui Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ.
Candidatul PNL la prezidenţiale Klaus Iohannis consideră că primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc se „va regăsi pe partea bună a spectrului politic“, în ce priveşte susţinerea unui candidat la prezidenţiale. Emil Boc nu a participat la niciunul din evenimentele organizate miercuri, de ACL la Cluj.
Contractul de asistență tehnică pentru proiectul Centrului de Deșeuri prevede obligaţii şi servicii care nu au fost respectate. Banii, însă, peste 13.000 de euro, au fost plătiți!
Candidatul PNL la prezidenţiale Klaus Iohannis a participat miercuri la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) „Lucian-Blaga” din Cluj-Napoca la o dezbatere în care şi-a prezentat programul de campanie „România lucrului bine făcut”.