Patru sportivi, trei juniori și o senioară, legitimați la secția de box a Clubului Sportiv Universitatea Cluj vor participa vineri la Turneul Internațional „Cupa Municipiului Zalău”.
În PSD managementul candidaturilor va cunoaște unele schimbări. Penalul Liviu Dragnea a anunţat că în selectarea acestora, se va ţine cont de anumite criterii de moralitate.
Pregătirile sunt pe ultima sută de metri în zona Cluj Arena și Sala Polivalentă cu câteva ore înainte de startul concertelor principale Untold Festival.
Fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat, pe pagina personală de Facebook, că înțelege „încăpățânarea” lui Victor Ponta și Crin Antonescu de a susține în continuare că tot ce s-a întâmplat la Referendumul din 2012 a fost o nevinovată procedură democratică, pentru că ar fi fost dezastrus pentru aceștia să recunoască faptul caăau fost la marginea Constituției.
Selecționata României, din care face parte și un jucător de la Potaissa Turda, a fost învinsă de Franța cu 30-20 (17-8), joi dimineața, la Uberaba, în sferturile de finală ale Campionatul Mondial de handbal masculin Under-21 in Brazilia.
În perioada August 2013-Iulie 2015 Colegiul Tehnic Ana Aslan din Cluj-Napoca a fost coordonatorul european al Proiectului Comenius ”Training for LIFE: Leadership Initiative For Europe” cu o finanțare totală în valoare de 206.500 Euro.
Peste 400 de militari ai Batalionului 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej au plecat în această dimineaţă în Afganistan în cadrul misiunii NATO numită „Resolute Support”.