Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale a fost adoptat luni, de Senat, fiind înregistrate 104 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.
Lotul echipei CFR Cluj a efectuat primul antrenament după finalul sezonului 2014-2015. La reunirea care a avut loc, luni, la Baza Sportivă „Transilvania”, au participat 22 de jucători dar și președintele clubului Iuliu Mureşan.
Premierul Victor Ponta se află în Turcia, pentru a se opera la genunchiul stâng, la care s-a accidentat în urma unui meci de baschet, au afirmat, ieri, surse oficiale citate de Mediafax. În perioada în care premierul lipseşte din ţară, atribuţiile Guvernului sunt coordonate de către vicepremierul Gabriel Oprea.
Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a fost audiată ca martor în dosarul lui Mihail Vlasov, informează B1 TV. Gorghiu ar fi fost inițiatoarea unei legi la comanda fostului președinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României.
Un consilier local liberal este cercetat de polițiști după ce a provocat un accident de circulație. Consilierul se afla sub influența băuturilor alcoolice și avea, totodată, permisul suspendat.
CSM a dat aviz negativ propunerilor legislative de modificare a codurilor penal şi de procedură penală, printre prevederile cu care magistraţii nu sunt de acord fiind dezincriminarea conflictului de interese şi modificarea condiţiilor privind luarea măsurilor preventive.
Miniștrii de justiție din statele Uniunii Europene (UE) au ajuns luni la un acord asupra unui nou regulament european pentru consolidarea protecției datelor pe internet și au recunoscut dreptul cetățenilor „de a fi uitați”, consemnează agenția EFE.
Naționala feminină de baschet a României a fost învinsă de Franța, vicecampioana europeană, cu scorul de 76-67 (20-18, 17-22, 17-20, 22-7), într-un meci din Grupa A a Campionatului European - Eurobasket 2015.