Opera istorică revine pe scenă, sub o regie franceză și într-un cadru festiv. Spectacolul ”Werther”, de Jules Massenet, deschide duminică, în mod oficial, stagiunea 2015 – 2016 a Operei Naționale Române din Cluj.
După un împrumut la Arieșul Turda, Florin a mai urcat o treaptă, ajungând la prima echipă a Universității. Puțini ar fi crezut că îi va da serioase bătăi de cap atacantului Gregory Tade, golgheterul Ligii I din sezonul trecut.
În 15 octombrie expiră termenul până la care Primăria Cluj-Napoca poate depozita gunoaiele la Oradea. Ce se va întâmpla cu deşeurile oraşului şi judeţului?
Poliţiştii au identificat un bărbat bănuit de sustragerea unor bunuri dintr-o locuinţă în care ar fi pătruns sub pretextul verificării instalaţiei de gaz. Bărbatul este cercetat pentru înşelăciune.
Incident deosebit de tragic miercuri seara în gara clujeană Baciu-Triaj. Un tânăr de 20 de ani din Noua Zeelandă s-a electrocutat pe şinele de tren, încercând să îşi facă o poză, moment în care a atins liniile de înaltă tensiune.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, că până în 10 octombrie se va înscrie în PMP, menţionând că vrea să creeze "un partid nou, care să nu fi fost implicat în toate compromisurile perioadei de tranziţie" şi că nu neapărat trebuie să fie "autoritatea executivă zero" a formaţiunii. Întrebat despre posibilitatea unei candidaturi la Primăria Capitalei, el a răspuns că nu spune "nici nu, nici da", arătând că în politică "de multe ori trebuie să faci ce trebuie".
Consiliul Mondial al FIA a dat publicităţii calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 din 2016, care va avea un umăr record de curse, 21, faţă de 19 anul acesta, principalele noutăţi fiind revenirea în program a Marelui Premiu al Germaniei şi desfăşurarea în premieră a unui Grand Prix la Baku.
Deputatul PNL de Cluj Adrian Oros atrage atenția că Guvernul a aprobat în data de 26 august 2015, Ordonanţa nr.42 privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii efectuate în programe neautorizate. Acest lucru are consecințe negative pe piața muncii, arată parlamentarul.