Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj a făcut publice datele privind prezenţa vot la închiderea urnelor. Floreşti şi Cluj-Napoca conduc detaşat în topul localităţilor cu cea mai mică participare la vot.
Teatrul de club este la mare căutare în Cluj, însă poate, momentan, sunt prea puține trupe care urcă pe scene improvizate și prea puține cluburi care văd teatrul ca și o metodă de atragere a clienților. Mulți poate văd cultura ca pe o afacere profitabilă, pentru a atrage un alt tip de clientelă.
PNL a câştigat alegerile pentru Consiliul Local Cluj-Napoca cu 50% din voturi şi pentru Consiliul Judeţan Cluj cu 38 de procente, în timp ce Emil Boc a obţinut 68%, potrivit numărătorii paralele a PNL Cluj.
Cătălin Predoiu şi-a depus, luni, mandatul de preşedinte al PNL Bucureşti, au declarat surse pentru Mediafax, afirmând că la sediul din Modrogan 22, copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga asistă la numărătoarea paralelă, rezultatele urmând să fie integrate în analiza pe care PNL o va face.
Suntem obligați, cel puțin în aceste zile, să privim țara noastră prin prisma alegerilor locale și a rezultatelor, fie ele și parțiale (cum sunt în aceste momente). Astfel, dacă luăm prezența la vot (detașat, cea mai mică din țară), rezultatele (victoria categorică și în premieră a PSD) și apariția insulară a unui nou partid (USB), Bucureștiul, capitala țării, pare „o altă țară”.
Principalele institute de sondare a opiniei publice au făcut publice exit-poll-urile la ora 21.00, la închiderea urnelor. Prezenţa la vot în judeţul Cluj a fost de 44,87%.
Candidatul independent la Primăria Cluj-Napoca Octavian Buzoianu a declarat după aflarea rezultatelor exit-poll-ului realizat de IRES la comanda Digi 24 că este mulţumit de scorul (8,8%) pe care l-a realizat şi de campania pe care a dus-o. El a atacat voalat partidele care l-au susţinut, precizând că scorul obţinut este de fapt "scorul proiectului său" şi nicidecum munca şi relaţiile partidelor.