Salvamontiştii argeşeni au intervenit, duminică dimineaţă, pentru salvarea unui tânăr care a căzut într-o râpă, pe Transfăgărăşan, acesta fiind scos şi predat unui echipaj de la ambulanţă, care l-a transportat la spital, transmite corespondentul Mediafax.
Rectorul Universității “Babeș Bolyai” din Cluj Ioan Aurel Pop a susținut, vineri, necesitatea sporirii răspunderii doctoranzilor, coordonatorilor acestora, cât și a celor care fac parte din comisiile care acordă tezele de doctorat, pentru a evita să mai apară lucrări plagiate.
De-a lungul timpului, toţi preşedinţii de Consiliu Judeţean Cluj se lăudau cu construirea Spitalului Regional de Urgenţă, cu toate că se ştia că judeţul nu are resursele financiare necesare, astfel încât acest obiectiv a rămas de 12 ani doar o promisiune frumoasă de campanie electorală.
În Floreşti, în zona străzii Eroilor, vineri dimineaţa, mai mulţi cai umblau nestingheriţi printre maşini şi mâncau în gunoaie şi prin mizeriile din zonă.
Operaţii în premieră absolută pentru România au loc, vineri, la Cluj-Napoca, în cadrul unui workshop de endoscopie digestivă, fiind vorba de o procedură de rezecţie transmurală, tehnică prin care specialistul îndepărtează endoscopic formaţiunile tumorale de la nivelul tractului gastro-intestinal.
Poliţiştii locali au organizat mai multe acţiuni în cartierele de pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru depistarea proprietarilor care deţin câini şi nu respectă prevederile legale.
Tribunalul București a decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a adjunctul șefului Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, Doru Ioan Popescu, acuzat că a primit mită pentru a ajuta doi candidați să promoveze un concurs de angajări în cadrul instituției.