Faptele care au determinat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor, potrivit unei propuneri legislative semnată de 105 parlamentari PSD şi înregistrată joi la Camera Deputaţilor.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a ales ca în Pastorala sa pentru sărbătoarea Crăciunului să transmită credincioşilor un îndemn către generozitate, amintind de faptul că mulţi enoriaşi sunt săraci şi că actele de filantropie reprezintă o mărturie pentru Hristos.
Nodul rutier din apropiere de Turda, cel mai complex şi cel mai spectaculos nod rutier din România, care conectează A10, A3 şi DN1, este aproape finalizat.
Preşedintele Klaus Iohannis susţine că, la 28 de ani de la Revoluţie, strigătul „Jos comunismul!” se aude din nou, fiind „semnalul hotărât dat acelor politicieni care dovedesc în aceste zile că nu vor să se desprindă de metehnele trecutului”.
Medicii de familie anunţă că, începând cu data de 3 ianuarie 2018, nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară.
Clujenii care s-au plimbat astăzi în zona parcului Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca au fost uimiți de modul în care au fost toaletați copacii de pe malul Canalului Morii. Crengile copacilor au fost tăiate efectiv ciuntite.
Mulţi dintre utilizatorii de reţele de socializare deja încep să se gândească de două ori înainte de a furniza informaţii către Facebook, Twitter sau Instagram, întrucât acestea pot fi folosite în special pentru urmărirea şi identificarea preferinţelor în materie de produse ce pot fi apoi promovate pe profilele personale, scrie Go4it.