Plângerea penală privind transplantul de rinichi de care a beneficiat, cu 4 ani în urmă, actorul Alexandru Arşinel a fost clasată deoarece anchetatorii au stabilit că asociaţia care a depus-o nu a fost direct afectată de faptele penale reclamate. Intervenţia a avut loc la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, condus atunci de medicul Mihai Lucan.
Procurorii au început urmărirea penală în rem pentru tentativă la infracțiunea de omor, după ce colegii l-au acuzat pe medicul Mihai Lucan că a tăiat intenționat artera renală a unui pacient, în timpul operației.
Şoferii vor avea parte de o nouă taxă, iar ea va fi cu atât mai mare cu cât maşina poluează mai mult. Autorităţile vor astfel să descurajeze importurile de autovehicule second hand şi se gândesc să impună, pentru aceste autoturisme, un bir ce poate ajunge şi la 200 de euro pe an.
Încă de la începutul acestui an, mii de români au ieșit în stradă, încercând să aducă o schimbare în țara lor. Gestul a fost interpretat în nenumărate feluri. S-a spus că a fost unul disperat sau doar un fenomen social. Însă, poate, ar trebui să privim și altfel situația.
Superstiţiile de Anul Nou sunt respectate de multe persoane, care consideră că în acest fel le va merge bine în Noul An. Printre superstiţiile şi obiceiurile de sfârşit de an se numără dansul în aer liber pentru sănătate şi noroc şi umplerea portofelelor cu bani pentru un an prosper.