Primarul comunei Beliş, din judeţul Cluj, Viorel Matiş (PSD), este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj după ce ar fi dat mită unui jurnalist, edilul fiind prins în flagrant.
Decizie luată în premieră de magistrații de la Curtea de Apel Cluj. Aceștia au decis să îl condamne pe un tânăr pentru șantaj. Acesta trebuie să execute trei ani de închisoare.
Peste 115.000 de cititori au accesat monitorulcj.ro în ultima săptămână. Portalul de știri al cotidianului Monitorul de Cluj își consolidează poziția de cel mai citit site de informații din județul Cluj, potrivit clasamentului trafic.ro care monitorizează audiența site-urilor din România.
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj plăteşte peste 200 de pensii speciale unor beneficiari din judeţ, cea mai mai mare depăşind 28.000 de lei pe lună. Aceasta aparţine unui fost judecător sau procurer.
Incident tragic marți după-amiază în zona podului de cale ferată din cartierul clujean Mărăști, unde un bărbat a fost lovit mortal de un tren de călători.
Schimbare radicală în traficul din centrul orașului. Primarul Emil Boc anunță că pe strada Moților vor fi implementate ori benzi reversibile, fie se va institui sens unic.
La început de primăvară, în judeţul Cluj, Consiliul Judeţean a pregătit un mărţişor negru pentru clujeni, după dezgheţ, râul de levigat de la groapa de gunoi a Clujului reluându-şi cursul spre Zapodie, respectiv Someş, spune liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra.