Tribuna Parlamentară
Apel pentru pensionarii militari. Ramona Bruynseels: Nedreptatea trebuie corectată
Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels cere Guvernului corectarea inechităților pensiilor militare.
Deputatul AUR Ramona Bruynseels, semnal de alarmă în Parlament despre inechităților pensiilor militare|Foto: Ramona Bruynseels
Deputatul Ramona Ioana Bruynseels (AUR), secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a lansat, de la tribuna Parlamentului și printr-o postare publică, un apel ferm către membrii Guvernului și conducerea comisiilor parlamentare de specialitate, solicitând prioritizarea corectării inechităților generate de modificările aduse Legii pensiilor militare.
Apelul se adresează premierului Ilie Bolojan, ministrului finanțelor Alexandru Nazare, ministrului apărării Radu Miruță, precum și președinților comisiilor de apărare din Parlament: Mihai Weber (Camera Deputaților) și Nicoleta Pauliuc (Senat).
În a doua zi de Crăciun, deputatul Ramona Ioana Bruynseels a transmis public următorul mesaj:
„Mi-aș fi dorit ca, de acest Crăciun, să pot anunța faptul că pensiile celor dezavantajați dintre militari vor fi luate în analiză și că nedreptatea va fi corectată de către cei ce au acum puterea să o facă. Eu, deși îmi doresc din tot sufletul să realizez acest lucru, sunt în opoziție și nu am puterea oficială pentru a o face.
Dar, Armata României trebuie respectată, indiferent că vorbim despre militarii pensionați sau despre cei activi. Bani sunt, doar trebuie să ne dorim să facem ceea ce este corect.
Fac încă o dată un apel, iată, în a doua zi de Crăciun, către domnul premier Ilie Bolojan, către domnul ministru al finanțelor Alexandru Nazare, către actualul ministru al apărării Radu Miruță, către președinții comisiilor de apărare din Camera Deputaților Mihai Weber și din Senat Nicoleta Pauliuc, ca, împreună, să procedăm la prioritizarea îndreptării situației pensionarilor militari ieșiți din activitate în perioada anilor 2000. Impactul bugetar aferent este mult scăzut față de o actualizare generală, așadar, chiar cred că putem identifica soluții!
Dacă vă iubiți părinții (și sunt convinsă că așa este), vă rog să vă gândiți și la acești oameni, printre care sunt și cei mai înaintați în vârstă, care se sting încet-încet. Vă mulțumesc!”
Deputatul AUR reafirmă că respectul pentru Armata României trebuie să se reflecte în politici publice corecte și echitabile, iar rezolvarea situației pensionarilor militari reprezintă o datorie morală și instituțională a statului român.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
