În ultima vreme, mulți clujeni au strigat că valorile noastre, care ne fac cunoscuți la nivel național și internațional, nu sunt omagiate cum trebuie în timpul vieții, că sunt ignorate, că merită să fie celebrate. Că nu ne bucurăm de ei cât sunt în viață și îi regretăm doar după ce mor. Însă, întrebarea mea este: de ce omagiem doar anumite valori, de ce se cheltuie bani de la bugetul local pentru ele, în timp ce pentru alții, nici oamenii de rând, nici autoritățile nu își rup două ore din viața lor atât de ocupată?
Unul dintre fenomenele cele mai nocive, mai periculoase și mai fără de noimă, de la noi și din vremurile recente, este acceptarea și perpetuarea stării de complicitate. E mult mai grav și mult mai dăunător decât ne închipuim.
În mod numai aparent straniu, numirea Vioricăi Dăncilă ca premier al României s-a făcut (și) pentru ca să se poată spune că țara noastră este marginalizată în UE, că este considerată națiune de mâna a doua, că este tratată discreționar și nedreptățită de ceilalți.
A fost un an cât se poate de trist. Unii poate au simțit, poate s-au trezit la realitate, alții (prea mulți, din păcate) au continuat să trăiască în ignoranță, în timp ce „mai marii” din fruntea țării i-au furat, iar alții, vecini, frați, părinți și fii au început să se certe și să se urască din cauza unor... politicieni.
Ca jurnalist, auzi cel puțin o dată pe zi pe cineva spunând: „eu nu citesc presa și nu mă uit la televizor fiindcă vezi doar accidente, răniți, morți”. Această atitudine din start reduce numărul de persoane care citesc, spre exemplu, un articol de autor, însă nu despre asta este vorba azi.
Trei tineri bucureșteni au venit pentru prima dată în Cluj-Napoca. Au stat puțin, însă a fost suficient să vadă diferențele care există între Inima Ardealului și Capitală. Opinii pertinente, pe care le-au decis să le împărtășească cu Monitorul de Cluj.
