Social
Și-a legat soția, apoi a bătut-o timp de două ore. Un bărbat din Cluj a fost condamnat la peste 4 ani de închisoare!
Victima a fugit la vecini aproape dezbrăcată, cu urme de sânge și lovituri pe tot corpul.
Un caz extrem de violent de agresiune domestică a fost soluționat de Judecătoria Cluj-Napoca, după ce un bărbat acuzat că și-a sechestrat și bătut soția timp de aproximativ două ore a fost condamnat definitiv, în primă instanță, la 4 ani și 3 luni de închisoare.
Deși femeia și-a retras plângerea pentru violență în familie, instanța l-a condamnat pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Potrivit hotărârii instanței, incidentul a avut loc în 30 iulie 2023, într-o localitate din județul Cluj. Pe fondul unui conflict domestic, inculpatul și-a legat soția cu o sfoară la mâini și cu cablul de la fierul de călcat la picioare, după care a început să o lovească în mod repetat cu pumnii, palmele și o curea.
CITEȘTE ȘI:
Ore de coșmar pentru o escortă din Cluj-Napoca: bătută, sugrumată și legată. Suspectul se află în arest!
Femeia a fugit la vecini cu urme de sânge pe corp
Conform declarațiilor din dosar, agresiunile au durat aproximativ două ore. La un moment dat, bărbatul i-ar fi pus victimei și un prosop în gură pentru a nu putea țipa. Femeia a reușit într-un final să se dezlege și să fugă la vecini.
“Din declarația persoanei vătămate a rezultat că, în data de 30.07.2023, pe fondul unor discuții contradictorii cu soțul său, acesta a început să o lovească cu palmele și cu pumnii, după care a trântit-o la podea, a legat-o de mâini și de picioare și i-a aplicat în mod repetat atât lovituri cu pumnii și picioarele, cât și lovituri repetate cu o curea la nivelul spatelui, timp de aproximativ două ore. Totodată, persoana vătămată a declarat că inculpatul i-a pus un prosop în gură pentru a nu țipa. Ulterior, persoana vătămată a reușit să se dezlege și să fugă la vecina sa.
De asemenea, inculpatul a declarat că a lovit-o cu o curea subțire la nivelul spatelui și al corpului, apoi a legat-o de mâini cu o sfoară și de picioare cu cablul de la fierul de călcat, continuând să o lovească. Ulterior, la solicitarea persoanei vătămate, inculpatul a încetat să o mai lovească și a dezlegat-o, persoana vătămată ieșind din casă și mergând la vecini.” conform rechizitoriului.
Martorii au povestit că victima a ajuns speriată, dezbrăcată de la brâu în jos și cu urme vizibile de violență pe față și spate. Fiica celor doi le-a spus anchetatorilor că mama sa era agresată frecvent de tată încă din copilăria ei, însă acesta ar fi fost cel mai grav episod de violență.
Raportul medico-legal a arătat că femeia a suferit leziuni care au necesitat între 8 și 9 zile de îngrijiri medicale. Anchetatorii au găsit inclusiv urme de sânge în camera victimei și pe hainele din locuință.
CITEȘTE ȘI:
Fetiță de 9 ani, violată în Apahida de un „om de încredere”. Ce i-a făcut bărbatul care a fost arestat preventiv?

Și-a retras plângerea, dar bărbatul a rămas condamnat
În timpul procesului, femeia și-a retras plângerea prealabilă pentru infracțiunea de violență în familie, astfel că instanța a dispus încetarea procesului penal pentru această faptă. Cu toate acestea, judecătorii au continuat analiza acuzației de lipsire de libertate în mod ilegal, infracțiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare.
Pentru că bărbatul avea deja alte condamnări și se afla în stare de recidivă, instanța a contopit mai multe pedepse anterioare și a stabilit o pedeapsă finală de 4 ani și 3 luni de închisoare cu executare.
Judecătorii: „Atitudine total indiferentă față de libertatea persoanei”
În motivarea sentinței, judecătorii au descris comportamentul inculpatului drept unul extrem de grav și periculos, subliniind că acesta „nu a avut nicio reținere” în a-și agresa soția și că a dat dovadă de „dispreț față de valorile sociale și morale intrinseci ființei umane”.
Instanța a mai reținut că episoadele de violență din familie nu erau izolate, conflictele dintre cei doi fiind recurente și însoțite frecvent de agresiuni fizice.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
