Sport

Primul jucător de la CFR care îl urmează pe Pancu la Rapid: „A făcut vizita medicală, semnăm!”

CFR Cluj și Rapid au ajuns la un acord pentru transferul lui Mohammed Kamara, dorit de Daniel Pancu (48 de ani) în Giulești.

CFR Cluj a încheiat sezonul pe locul 3 / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook CFR Cluj a încheiat sezonul pe locul 3 / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook

 

 


 

Daniel Pancu nu a plecat singur de la CFR Cluj la Rapid, la finalul acestui sezon.


 

Tehnicianul l-a convins pe Mohammed Kamara să evolueze în Giulești începând cu stagiunea viitoare. Fotbalistul liberian s-a accidentat la începutul acestei ediții, iar de atunci a mai bifat doar 7 minute pe gazon.


Extrema stângă a efectuat deja vizita medicală și, dacă nimic imprevizibil nu va avea loc, va semna cu Rapid. Anunțul a fost făcut de acționarul minoritar al giuleștenilor, Victor Angelescu.

„Kamara a făcut vizita medicală. Trebuie să verificăm, a avut o accidentare și trebuie să vedem în ce situație este. Nu are cum să fie benefică perioada în care nu a fost indisponibil, îți pui niște semne de întrebare. Aceeași accidentare am mai avut-o la doi jucători, Rrahmani, care a revenit și după l-am vândut cu 5 milioane de euro, și Papeau.


Dacă toate lucrurile sunt ok, am primit rezultatele și vor fi interpretate de mai mulți doctori, ca să fim siguri, probabil că îl semnăm. E foarte important că prinde toate pregătirea de la început. El, în momentul de față, este apt de joc”, a declarat Victor Angelescu, potrivit Prima Sport.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pancu a vrut să plece de la CFR încă din februarie: „A luat mașina și a plecat! Nu mai voia să vină la club”

Regretele lui Deac după retragere: „Odată am intrat și nici n-am atins mingea!” Ce spune despre relația cu Daniel Pancu

E oficial! Pancu a ajuns la un acord cu Rapid: „Ne-am înțeles! Era trădare dacă rămânea la CFR”

Ultimele Stiri
abonare newsletter