Sport
Scandal la CFR! Pancu a exclus din lot un jucător în urma unui conflict
Daniel Pancu (48 de ani) a luat o decizie radicală în ceea ce privește lotul CFR-ului.
Daniel Pancu, antrenorul CFR-ului / Foto: CFR 1907 Cluj
Tehnicianul ardelenilor a avut un conflict cu jucătorul Andres Șfaiț în timpul ultimului meci, încheiat la egalitate contra lui Dinamo, scor 1-1.
Jucătorul şi-a arătat nemulţumirea pentru faptul că nu a fost introdus pe teren, gest pe care Pancu nu l-a tolerat şi a reacţionat prompt. Fotbalistul a fost trimis să se antreneze cu echipa de tineret a clubului şi va reveni în angrenajul primei echipe abia de săptămâna viitoare.
„Șfaiț s-a antrenat cu echipa de tineret săptămâna aceasta. Foarte probabil, de luni va reveni alături de noi. E un jucător tânăr, iar jucătorii tineri sunt mai rebeli de felul lor.
Dar o să înțeleagă până la urmă. Nu am mai avut o discuție cu el, voi avea după acest meci”, a spus Daniel Pancu la conferința de presă premergătoare meciului cu FC Argeș.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
