Sport
Din nou probleme financiare pentru CFR! Clubul a fost reclamat la comisii de un fost antrenor
Andrea Mandorlini a plecat din România în luna octombrie, atunci când a fost demis de CFR.
Echipa de start a CFR-ului din meciul cu FCSB / Foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu
Italianul revenise pe banca formației din Gruia în luna august, la scurt timp după eșecul usturător cu Hacken, din preliminariile Conference League, scor 2-7.
Mandorlini în înlocuise pe banca tehnică pe Dan Petrescu, care și-a anunțat demisia la finalul acelui meci, însă revenirea sa în România nu a fost de bun augur pentru ardeleni.
CFR Cluj a bifat un singur succes sub comanda sa și a fost dat afară la scurtă vreme după ce Iuliu Mureșan a revenit în funcția de președinte al echipei.
Cu toate că a plecat de mai bine de patru luni din țara noastră, fostul jucător al lui Inter nu și-a primit toate drepturile financiare până la această oră, motiv pentru care s-a adresat celor de la FRF.
Camera de Soluţionare a Litigiilor, din cadrul FRF, a avut speţa pe ordinea de zi în data de 25 februarie, dar a decis să amâne pentru 3 martie.
Mandorlini a revenit în fotbalul italian!
După despărțirea de CFR Cluj, Andrea Mandorlini a fost prezentat oficial de Ravenna, formaţie ce ocupă locul al doilea din Grupa B a Serie C.
„Clubul anunţă că a încredinţat conducerea tehnică a echipei lui Andrea Mandorlini. De-a lungul carierei sale de antrenor, a condus numeroase cluburi în fruntea ligilor respective, obţinând promovarea şi participarea în playoff.
Printre cele mai notabile realizări ale sale se numără promovarea echipei Atalanta în Serie A, titlul din Serie C1 cu Spezia şi dubla promovare din Lega Pro în Serie A cu Hellas Verona. La nivel internaţional, a câştigat şi campionatul României cu CFR Cluj.
Antrenor cu o vastă experienţă, Mandorlini se mândreşte cu o carieră marcată de numeroase clasări în primele locuri şi de atingerea unor obiective sportive importante.
Clubul îi urează un călduros bun venit antrenorului, sperând că acesta va avea un impact imediat asupra progresului echipei şi va contribui, cu experienţa şi expertiza sa, la atingerea obiectivelor sportive ale clubului”, e comunicatul emis de Ravenna.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
