Sport

Doi jucători de la „U” Cluj au fost convocați la echipa naționala!

În ciuda startului nefast de sezon, Elio Capradossi și Mouhamadou Drammeh au fost convocați la naționalele țărilor lor.

Drammeh (cu numărul 7) încă nu a marcat pentru „U” Cluj | Foto: FC Universitatea Cluj Facebook Drammeh (cu numărul 7) încă nu a marcat pentru „U” Cluj | Foto: FC Universitatea Cluj Facebook

 

Pauza competițională pe care o va lua întrecerea internă din România nu le dă liber tuturor jucătorilor care evoluează în Superligă. 


Până acum, doi dintre elevii antrenați de Ioan Ovidiu Sabău la Universitatea Cluj au fost anunțați că vor fi selecționați de către reprezentativa țărilor lor.

A evoluat și pentru Italia 

Elio Capradossi (29 de ani) își va reprezenta țara de origine, Uganda, în duelurile contra Mozambic (5 septembrie) și Somalia (8 septembrie). Ambele meciuri fac parte din preliminariile pentru Campionatul Mondial de anul viitor, organizat în trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.


Deși și-a început cariera evoluând pentru reprezentativa U21 a Italiei, țară în care a început fotbalul, fundașul central și-a recalculat opțiunile iar la seniori a ales să reprezinte Uganda. Până acum a adunat 4 prezențe, prima dintre ele fiind anul trecut.

El a ajuns în România vara această, după ce înțelegerea pe care o avea cu Cittadella a expirat după ce echipa a retrogradat în Serie C. A bifat până acum doar două partide pentru „studenți”, suficient însă pentru a înscrie un gol. A făcut-o chiar la debut, în meciul contra celor de la UTA Arad.


6 apariții în prima ligă din Franța

Alt jucător transferat în această perioadă de mercato de „U” Cluj, Mouhamadou Drammeh, va pleca din România pentru pauza dedicată meciurilor echipelor naționale. 

El a fost chemat la selecționata Gambiei pentru meciurile cu Kenya (5 septembrie) și Burundi (9 septembrie), tot din preliminariile pentru Mondialul din 2026. Până acum a bifat o singură apariție pentru țara sa, în urmă cu două luni, la un meci cu Uganda.


Înainte de Universitatea Cluj, fotbalistul care poate evolua în ambele flancuri ale atacului a evoluat în al treilea eșalon din Franța, la Sochaux. Are 6 apariții în Ligue 1 pentru Reims, însă cel mai bun sezon al carierei l-a avut în Danemarca, la Vejle, când a reușit 5 goluri în 30 de apariții în ediția 2022/2023.

„U” Cluj, început modest de sezon

La fel ca rivala din oraș, CFR, și Universitatea Cluj are un start greoi de sezon. După ce în sezonul trecut a încheiat pe locul 4 și s-a calificat în cupele europene, „șepcile roșii” sunt acum doar pe locul 9, cu 9 puncte acumulate din 7 etape.


Mai mult, ardelenii au fost și eliminați încă din primul tur din preliminariile Conference League. Armenii de la Ararat au câștigat cu 2-1 la general și au mers mai departe.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Întăriri pentru Ovidiu Sabău? Elio Capradossi, fundașul naționalei Ugandei, se transferă la Universitatea Cluj

Back în business! Doi jucători au revenit la antrenamentele lui „U” Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter