Sport
Dan Petrescu (CFR Cluj), după câștigarea Cupei României: „Am fost un grup unit care a meritat acest trofeu”
Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, miercuri, după câștigarea Cupei României (3-2) în finala cu FC Hermannstadt, că formația sa a demonstrat în acest sezon că este un grup unit care merita acest trofeu.

CFR Cluj a făcut un meci spectaculos, miercuri, în finala Cupei României: „feroviarii” au obținut trofeul pentru a cincea oară, după cele din 2008, 2009, 2010 și 2016.
CITEȘTE ȘI:
Victorie spectaculoasă la Arad. CFR Cluj câștigă Cupa României și merge în preliminariile Europa League.
„E clar că era important să câștigăm Cupa, nu neapărat pentru trofeele mele, pentru că oricum asta se uită după primul meci pierdut. Era important pentru club, pentru toți jucătorii care au făcut un sezon foarte bun. Au fost mulți jucători noi, nu a fost ușor, dar cu un spirit excelent, a fost o plăcere să-i antrenez. Păcat că în campionat nu am reușit să facem mai mult. Am analizat meciurile, am luat goluri foarte multe. Poate și din cauza faptului că noi vrem să jucăm numai pe atac, poate dacă stăteam mai mult defensiv am fi avut mai mult câștig de cauză. A ieșit foarte bine până la urmă, mă bucur pentru fanii care au venit. E un trofeu important, care ne asigură calificarea în Europa League. Am fost un grup unit care până la urmă cred că merită un trofeu”, a declarat Dan Petrescu la încheierea partidei, potrivit Agerpres.ro
Dan Petrescu: Să trateze cu seriozitate meciul cu FCSB
Tehnicianul a precizat că din cauza stării de sănătate nu va putea asista la ultimele două partide din campionat, cu Rapid și FCSB.
„Chiar dacă nu voi mai fi la echipă în următoarele două meciuri, pentru că mă chinui foarte mult, asta îmi doresc să nu meargă în vacanță în Giulești, și să trateze serios cu FCSB, să avem două jocuri foarte serioase pe care să le câștigăm să avem șase puncte”, a afirmat Petrescu.
El și-a făcut un plan și în perspectiva viitorului sezon intern, dar și pentru participarea în Europa League.
„Vreau să îmi rezolv probleme medicale, să fiu sănătos 100%, după care să facem niște achiziții și să nu pierdem foarte mulți jucători, maxim unul sau doi. Anul trecut s-au pierdut mulți jucători, dar după aia nu mai ai cum să ai pretenții. FCSB a câștigat campionatul pentru că a avut 30 de jucători valoroși, așa trebuie să facem și noi”, a mai spus Petrescu.
CFR Cluj a cucerit Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-2 (2-1), în finala desfășurată miercuri seara, pe Arena „Francisc Neuman'” din Arad.
FC Hermannstadt a pierdut ambele finale jucate, prima în 2018, cu Universitatea Craiova (0-2).
Clujenii au câștigat a 86-a ediție a competiției prin golurile marcate de Mohammed Kamara (15), Louis Munteanu (22) și Beni Nkololo (48), în timp ce pentru sibieni au punctat Tiberiu Căpușă (37) și Sergiu Buș (74).
Prin acest succes, CFR Cluj și-a asigurat prezența în sezonul viitor al Europa League.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: