Social

Povestea lui Tudor Giurgiu, părintele TIFF. Sau cum să ajungi de la cărat cafele la un regizor de succes

Regizorul clujean Tudor Giurgiu s-a aflat marți în Cluj-Napoca, unde a vorbit cu aproximativ 200 de studenți prezenți în cadrul serilor de leadership, organizate la Universitatea Tehnică.

Raportându-se la experiența sa profesională din lumea audio-vizualului românesc, Tudor Giurgiu a oferit tinerilor o bogată retrospectivă a activității sale, înțesată cu momente de reflecție. Primul său contact cu echiplele de filmare a fost la cărat cafele și făcut sandvișuri.

 În pragul revoluției,  Tudor Giurgiu se afla la liceul din Gheorgheni și se pregătea pentru admiterea la medicină.  Știa că pe vremea aceea doctorii aveau un statut social mai bun și gândea pragmatic. Însă revoluția a venit și odată cu ea, s-au deschis perspectivele mai multor posibilități, la care nu îndrăznea să viseze până atunci: „am zis că dacă vreau să fac ce îmi place acum e momentul să fac schimbarea”.  Deși i se pare că a fost o întâmplare faptul că a reușit să fie admis la film în București, își amintește că din 30 de oameni în primul an, au absolvit mai puțin de jumătate. În mijlocul haosului anilor `90, a ieșit din școală fără să știe prea bine ce înseamnă regia și nepregătit pentru ceea ce ar fi vrut să facă: „aveam o diplomă pe care scria <regizor de film>”. Astfel că cel mai direct sfat pe care un profesor i l-a putut da a fost să plece din țară, dacă dorește realizare profesională. 


Presat de părinți care așteptau să îl vadă cu o carte de muncă, Tudor Giurgiu a realizat că are nevoie să învețe în mod mai practic ce înseamnă regia, așa că s-a prezentat la casele de producție de film. S-a aflat în echipa lui Nae Caranfil la realizarea filmului „E pericoloso sporgersi” (1993), dar nu încă pentru a-și face meseria:  „ am făcut sandvișuri, am cărat cafele, cabluri, aveam grijă de figurație etc.”. Au urmat proiecte în care a lucrat ca asistent al regizorului, până a înțeles totul despre ce înseamnă lucrul într-o echipă de filmare: „ trebuie să lucrezi cu oameni care au experiență și inteligență, de la care să înveți”.

Următorul pas a fost să își deschidă propria afacere. Era vremea inițiativelor antreprenoriale, când toată lumea dorea să facă o firmă. După ce au achiziționat și fax-ul („orice firmă are fax”), firma  se constituia din doi oameni într-un apartament, care „își închipuiau că fac lucruri mari, deși nu făceam nimic”.  A urmat încă o perioadă de instrucție despre ce înseamnă un producător de film.


Cum s-a născut TIFF?

Giurgiu își amintește că în anul 2000 în România nu se făcuse nici un film, lucru care l-a făcut să observe că lumea filmului stă pe loc. Se făceau videoclipuri și reclame, dar nu filme.  Fiind înscris cu scurt metraje la mai multe festivaluri din străinătate, Tudor Giurgiu a realizat că României îi lipsește un festival de film realizat la nivelul celor internaționale.  A luat legătura cu directorul unui astfel de festival din Polonia și acesta l-a învățat cum trebuie să organizeze un proiect.

Alegerea Clujului ca oraș gazdă nu a fost o decizie întâmplătoare. Nu a dorit să facă festivalul în București, pentru că a simțit că un astfel de eveniment trebuie să aibă loc undeva unde să poți simți o apropiere mai mare față de participanți, iar Clujul era orașul capabil de a îmbrățișa acest demers. Nici melancolia nu a fost decisivă, cât cifrele: în anul 2000, un clujean vedea de două ori mai multe filme pe an decât o făceau locuitorii altor orașe.


Referindu-se la dificultățile întâmpinate în căutarea investitorilor și sponsorilor, Giurgiu a împărtășit celor prezenți una din concluziile sale, spunând că nu e suficient să crezi că dacă tu ai un proiect minunat, toți se vor înghesui să îl sprijine: „Trebuie să te lupți ca un câine, să muncești de zece ori mai mult decât credeai...marele avantaj al unui om cu proiect minunat este să aibă un soț sau o soție bogată”.  El a adăugat că este foarte important să păstrezi o rețea de contacte, fără de care nu se pot naște proiecte extraordinare.

Perioada TVR

Cu toate că este recunoscut pentru caracterul său echilibrat și temperamentul cerebral, Tudor Giurgiu admite că și-a construit cariera în jurul deciziilor luate după instinct: „atunci când mi se face o ofertă și simt că vreau să experimentez și să fac lucrul ăla, îl fac”. Așa s-a întâmplat în 2005, când cineva la telefon i-a transmis că se află pe lista posibililor candidați ai conducerii TVR. Îndemnat la unison de prieteni să refuze postul, Giurgiu s-a lăsat sedus de provocare și a acceptat: „Pesimismul acesta, ideea că nu îți poți duce aportul pentru a schimba ceva...eu asta nu pot să concep”, spune Giurgiu. Curând avea să să confirme și rezevele prietenilor, când a găsit în TVR o masă de oameni prăfuiți, cu echipamente prăfuite, dar mai ales lispiți de orice motivație. Din experiența TVR a rămas cu singura mare provocare pe care a reușit să o propună televiziunii, seria „Mari români”, și lecția că dacă vrei să transformi o instituție bugetară cu rădăcini comuniste, trebuie să o faci radical și cât mai repede posibil.


Filmul „De ce eu”, regizat de Tudor Giurgiu, prezentat la Festivalul de la Berlin

Cel mai recent lung metral al regizorului clujean va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, desfășurat între 5-15 februarie.  Acesta va fi proiectat alături de alte filme independente de anvergură, urmând să intre în cinematografele românești după 27 februarie.  Bazat pe fapte reale, „De ce eu” reflectă tabloul cinic al universului politic, prin povestea lui Cristian Panait (Emilian Oprea), un procuror idealist care lucrează la rezolvarea unui caz complicat, în contextul socio-politic al anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg suspectat de luare de mită, fals și uz de falși și extragerea unor documente. Implicațiile la nivel înalt ale cazului îl expun pe Cristian realităților dureroase și neașteptate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter